Daniel Savu, senator al Partidului România Unită și candidat al acestei formațiuni politice pentru un nou mandat în Camera Superioară a Parlamentului, a reacționat dur la raportul dat publicității de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu afirmațiile care l-au vizat direct pe procurorul DNA Ploiești Mircea Negulescu.
Reacția avută de senatorul Daniel Savu, fost ofițer SRI și membru actual al Comisiei parlamentare de control asupra activității SRI, prin care a anunțat că va contesta raportul întocmit de către CSM – Inspecția Judiciară ar putea să revoluționeze modul în care se fac anchetele interne în cadrul Inspecției Judiciare.
Senatorul PRU Daniel Savu a explicat, ieri, pe blogul personal, motivele pentru care contestă datele prezentate în raportul respectiv, în care parlamentarul de Prahova este acuzat că ar fi adus atingere “independenței, prestigiului și credibilității justiției”, Savu considerând nedrepte și incorecte concluziile la care au ajuns reprezentanții Inspecției Judiciare din cadrul CSM.
Sub titlul “De ce contest Raportul CSM privind apărarea independenței sistemului judiciar”, parlamentarul Daniel Savu, candidat al Partidului România Unită pentru un nou mandat în Senatul României, prezintă, pe larg, motivele care l-au determinat să conteste raportul Inspecției Judiciare, document dat publicității la începutul acestei săptămâni.
“Consiliul Superior al Magistraturii – Inspecția Judiciară a dat publicității în data de 15 noiembrie un “Raport privind apărarea independenţei sistemului judiciar” în care se menționează că „am adus atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției” prin faptul că am publicat pe blog articolul „Cine este procurorul din spatele dosarului Ponta – Blair (II)”. În esență, este vorba despre acel caz al procurorului Mircea Negulescu de la DNA Ploiești care recunoaște el însuși, într-o înregistrare audio, metodele pe care le folosește în instrumentarea anchetelor penale.
Am aflat cu această ocazie că nominalizarea într-un astfel de Raport nu este nicidecum un lucru neobișnuit pentru politicienii sau ziariștii care vorbesc în mod frecvent despre justiție și probemele din sistem. Tot în 15 noiembrie au mai fost “sancționați” prin astfel de concluzii Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu și Elena Udrea, pentru modul critic în care și-au spus părerea, fiecare așa cum a considerat, față de funcționarea justiției în România. Am tras concluzia că între politicienii vizați și CSM funcționează așa, un fel de înțelegere tacită, în care, ori de câte ori consideră necesar, CSM sancționează public declarațiile din mediul politic, iar politicienii își asumă această reacție și trec mai departe, susținând aceleași puncte de vedere. Din punctul meu de vedere, această procedură nu este corectă, personal nu vreau să îmi asum un astfel de statut și anunț, public, următoarea poziție:
Contest Raportul CSM pe care îl consider nedrept și incorect prin conținut și concluziile prezentate. Nu sunt de acord cu informația prezentată de CSM – Inspecția Judiciară cu privire la faptul că aș fi adus atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției. Dimpotrivă, afirm că prin demersurile pe care mi le-am asumat ca senator ales și cetățean al României n-am făcut altceva decât să îmi exercit datoria de a sesiza mai întâi instituția, prin șeful direct – procurorul șef Laura Codruța Kovesi, și abia apoi de a prezenta opiniei publice în mod natural, cu bună-credință și consecvent, problemele care mi-au fost semnalate în activitatea DNA Ploiești, numai prin prisma prestației procurorului Mircea Negulescu, la care m-am referit în mod clar, fără să nominalizez un alt procuror. În opinia mea, acest Raport îmi aduce grave prejudicii personale și publice, cu atât mai mult cu cât a apărut în plină campanie electorală. Cu toate acestea, înțeleg să vorbesc despre el în virtutea dreptului pe care orice cetățean îl are de a se exprima liber cu privire la orice problemă de interes public.
Voi prezenta în continuare argumentele pe care mă bazez, cu precizarea că, din consultarea pe care am avut-o cu avocați și specialiști în domeniu, nu există o procedură simplă, prin care cei vizați de rapoartele CSM să aibă o reacție, să poată contesta oficial și să primească rapid un răspuns atunci când nu sunt de acord cu concluziile instituției. Trebuie să mergi la instanța de contencios și să deschizi un proces care în medie durează cam doi ani, tocmai pentru a descuraja un astfel de demers, în opinia mea. Ca senator și cetățean, am înțeles că acest Consiliu Superior al Magistraturii este un fel de stat în stat, care nu poate fi criticat pentru că stăpânește pârghiile sistemului juridic, dar poate critica la rândul său pe oricine, pe motiv de independență declarată a justiției în România. Cred că această stare de lucruri trebuie schimbată de viitorul Parlament, astfel încât organismul care asigură independența justiției să ofere și libertate de exprimare, libertate de opinie, să nu transforme sistemul într-o castă, în care orice este posibil, și să răspundă la fel de prompt și atunci când sunt semnalate abuzuri sau derapaje de la prevederile legale chiar în interiorul sistemului juridic.
Pentru a înțelege cum s-a ajuns în această situație, relatez faptele în ordine cronologică:
Încă din anul 2015, în calitatea mea de senator și membru al Comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, am primit informații despre legătura existentă între șeful Secției de informații Prahova a SRI – colonel Sabin Iancu și procurorul Mircea Negulescu, care alături de mai mulți oameni de afaceri au dezvoltat relații ce exced cadrul legal de desfășurare a activității, atât din perspectiva SRI, cât și a Parchetului General și DNA.
Prin pozițiile mele publice, am căutat să atrag atenția asupra acestei situații și chiar am făcut cerere să fiu audiat în cadrul Comisiei de supraveghere a SRI, pentru a aduce la cunoștința conducerii SRI probe care să genereze luarea unor decizii, în conformitate cu legislația română. Din motive pe care nu le cunosc, această audiere încă nu a avut loc. Pe parcursul întregului an 2015, cât și în anul 2016, am avut în mod constant reacții publice cu privire la activitatea SRI și DNA, sesizând de fiecare dată neregulile din sistem. Nimeni nu m-a contrazis oficial, dar nici nu am remarcat ca instituțiile publice vizate să aibă reacții sau să ia măsuri. În acest context, la data de 22 iunie 2016, în baza mai multor informații pe care le-am primit cu privire la activitatea procurorului DNA Ploiești Mircea Negulescu, m-am adresat procurorului șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, prin declarația politică prezentată în plenul Senatului „Lupta împotriva corupției nu poate deveni un paravan pentru încălcarea legii de către procurori DNA !”, solicitând verificarea informațiilor semnalate și aplicarea măsurilor legale care se impun. În cuprinsul declarației, chiar am precizat că: “Efortul DNA de a scoate la lumină fenomenul corupției este profund justificat și necesar. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, integritatea și credibilitatea instituției în fața cetățenilor devin la fel de importante ca și rezultatele obținute de-a lungul timpului. În acest sens, probitatea morală și profesională a procurorilor DNA trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni, iar metodele de lucru folosite de aceștia să se încadreze perfect în normele prevăzute de legislația statului român. (…) Este nepermis ca, în spațiul public, despre DNA să circule atâtea relatări care decredibilizează efortul derulat la nivel național împotriva corupției și, în acest context, unii să profite pentru a deveni ei înșiși corupți. În același timp, este nepermisă asocierea procurorilor DNA, sub orice formă, cu interese de afaceri, cu atât mai grav cu cât față de acestea există prezumția de nelegalitate”.
Niciodată instituția vizată nu a avut vreo reacție față de această declarație politică, iar din informațiile pe care le am, procurorul șef al DNA nu s-a sesizat, nu a existat niciun fel de anchetă internă cu privire la informațiile semnalate.
În luna septembrie 2016, după apariția publică a dosarului Ponta-Blair, precum și a precizărilor SRI, care a explicat că nu are niciun fel de contribuție în acest dosar, în condițiile în care implicațiile internaționale erau evidente, am considerat că este de datoria mea, în calitate de senator, reprezentant al unei puteri independente în statul român, să aduc la cunoștință publică informațiile pe care le-am primit, însoțite de probe, cu privire la metodele folosite de procurorul Mircea
Negulescu în instrumentarea anchetelor penale. Precizez că Mircea Negulescu este singurul procuror la care am făcut referire, pentru ca doar cu privire la el am avut informații și probe. Am considerat că în contextul în care avem un dosar public, Ponta-Blair, de natură a afecta interesele și imaginea României, și demersul pe care mi l-am asumat vizează în mod clar și evident interesul general.
Astfel, mi-am anunțat public intenția de a publica pe blogul personal danielsavu.ro toate aceste detalii. La data de 18 septembrie 2016, am postat articolul “Cine este procurorul din spatele dosarului Ponta – Blair (II)”, în cuprinsul căruia există și o înregistrare audio cu același procuror Negulescu, ce dezvăluie el însuși metodele pe care le folosește în anchetarea dosarelor, inclusiv modalitatea confidențială și profund interpretabilă în care îi comunică și chiar se consultă cu șeful SRI Prahova, colonel Sabin Iancu, privitor la aceste practici.
În plus, față de datoria pe care o am ca senator, de a aduce la cunoștință publică informațiile pe care le dețin, precum și prin prisma calității mele de membru al Comisiei de control a SRI, am considerat că această relație între procurorul DNA Mircea Negulescu, și șeful SRI Prahova, ce implică prezentarea detaliilor din instrumentarea dosarelor penale, excede cadrul legal și trebuie sesizată ca atare. Având în vedere frecvența acestor practici și chiar intrarea lor în cotidian, mi-am pus problema că și informațiile din dosarul Ponta-Blair ar fi putut urma același circuit de comunicare între procurorul de caz Mircea Negulescu și șeful SRI Prahova, în contradicție totală cu precizările oficiale ale Serviciului Român de Informații.
Precizez faptul că, înainte de a publica pe blog toate aceste elemente, m-am adresat Consiliului Superior al Magistraturii– Inspecția Judiciară, Parchetului General și DNA– structura centrală, prin sesizări online, în cadrul cărora am transmis integral, pentru verificarea faptelor, atât textul care urma să devină public, cât și probele aferente, mă refer aici la înregistrarea audio.
Dintre cele trei instituții cărora m-am adresat, am primit răspuns doar din partea CSM – Inspecția Judiciară, la data de 23 septembrie 2016, prin care mi s-a adus la cunoștință că sesizarea mea se clasează, întrucât nu a fost semnată olograf (?!) deși a fost trimisă online , dar că “în legătură cu aspectele semnalate în cuprinsul memoriului, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu”.
Din acel moment, comunicarea mea cu instituțiile pe care le-am sesizat atât în calitate de cetățean, cât și de senator, s-a oprit și nu am mai fost informat în legătură cu niciunul dintre demersurile derulate.
În 14 noiembrie 2016, am avut surpriza să citesc în mai multe publicații știrea difuzată de agenția de presă Agerpres “IJ: Băsescu, Udrea, Tăriceanu și Savu – declarații ce aduc atingere independenței sistemului judiciar” fără ca în text să fie precizată o sursă oficială a acestor informații. Am constatat că un comunicat de presă oficial al CSM în legătură cu acest caz a fost public abia în 15 noiembrie 2016, acesta fiind postat pe site-ul instituției de către Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media. În finalul comunicatului, se precizează că raportul Inspecţiei Judiciare care a stat la baza informării publice poate fi vizualizat pe site-ul: www.inspectiajudiciara.ro.
Libertatea de exprimare poate fi limitată prin proceduri juridice?
Cercetând Raportul CSM, am tras următoarele concluzii pe care înțeleg să le exprim, în virtutea dreptului la apărare și liberă exprimare:
A fost întocmit de fapt la solicitarea
procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, care s-a adresat Inspecției Judiciare în data de 20 septembrie 2016, la două zile după ce a primit din partea mea sesizarea prin care solicitam DNA – structura centrală să verifice informațiile pe care le-am prezentat despre procurorul Mircea Negulescu. Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a antepronunțat, calificând afirmațiile mele drept “mincinoase și tendențioase” înainte să le verifice și să îmi comunice rezultatele unei anchete interne, așa cum i-am solicitat de mai multe ori.
Sensul afirmațiilor mele a fost denaturat, întrucât eu m-am referit la un singur procuror DNA, Mircea Negulescu, și nu la toți procurorii sau la instituție, în ansamblul ei. Este foarte adevărat că acceptarea tacită de către DNA a practicilor contestabile la care m-am referit este de natură să afecteze imaginea de ansamblu a instituției, or eu tocmai asupra acestui fenomen am vrut să atrag atenția în mod constant, de-a lungul mai multor intervenții publice.
Practic, CSM – Inspecția Judiciară nu a răspuns sub nicio formă la sesizarea privind conținutul înregistrării audio pe care am transmis-o în 18 septembrie și care prezenta metodele recunoscute de procurorul Mircea Negulescu în instrumentarea anchetelor penale, aceasta fiind ulterior publicată și pe blog. Nu exista niciun fel de referire, explicație sau justificare cu privire la investigarea metodelor folosite de procurorul Negulescu în anchetele penale și nici în privința relației cu șeful SRI Prahova.
În raportul care mă vizează, CSM răspunde practic unor dezvăluiri și sesizări publicate de site-ul www.luju.ro, cu privire la activitatea aceluiași procuror Mircea Negulescu, altele decât cele la care eu m-am referit.
Paragraful din Raportul CSM – “Afirmaţiile la adresa procurorului în acest caz sunt cu atât mai grave cu cât, prin rezoluţia nr. … din data de 06.10.2016 a Inspecţiei Judiciare, s-a dispus clasarea sesizării din oficiu cu privire la presupusa abatere disciplinară constând în “încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, întrucât s-a constatat că domnul procuror Mircea Negulescu nu a instrumentat dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la care se referă afirmaţiile domnului senator” este lipsit de logică, pentru că afirmațiile mele la adresa procurorului Negulescu au fost făcute în data de 18 septembrie, când nu aveam cum să cunosc rezoluția de clasare din 6 octombrie 2016. Aceasta nu mi-a fost comunicată, ci doar a fost inclusă în textul Raportului CSM din 15 noiembrie 2016. Este de neînțeles și discutabil faptul că, în ancheta internă pe care spune că a făcut-o, CSM s-a referit strict la texul publicat în data de 18 septembrie, nu și la declarația politică prezentată în plenul Senatului pe 22 iunie, față de care – afirm în continuare – nimeni nu a avut niciun fel de reacție. Altfel spus, din mai multe informații și documente publice pe care le-a avut la dispoziție, CSM le-a selectat și s-a referit doar la cele care ar fi putut fi interpretate în sensul confirmării și justificării unui atac la justiție, făcând abstracție de toate probele prezentate opiniei publice și pe care nimeni nu le-a contestat.
În data de 16 noiembrie 2016, pe site-ul luju.ro, a fost publicat articolul “MUȘAMALIZARE ORDINARĂ – CSM acuză un senator de subminarea justiției, mințind că procurorul DNA Mircea Negulescu nu a instrumentat dosarul menționat de senator”, care demonstrează cu probe faptul că ancheta realizată de CSM, prin rezoluția că aș fi adus “atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, cu consecința subminării autorității acesteia”, reprezintă un prejudiciu de imagine pe care o instituție a statului mi-l aduce, atât ca demnitar în funcție, senator ales al României, cât și în calitate de candidat la alegerile generale din 11 decembrie 2016.
Impactul generat de CSM prin lansarea unor informații de natură a-mi afecta statutul public este cu atât mai semnificativ cu cât instituția nu explică modul în care ar trebui să procedeze orice parlamentar sau cetățean al României dacă deține date pe care le consideră relevante pentru funcționarea unor instituții ale statului. În același timp, CSM induce în rândul opiniei publice ideea că libertatea de exprimare pentru un parlamentar sau un cetățean român poate fi limitată prin proceduri juridice și elemente de conjunctură, care nu sunt justificate și explicate în fața opiniei publice”.
