Ministerul Economiei vrea să realizeze cu bani europeni un atlas economic al României şi un document de politică industrială care va stabili priorităţile şi direcţiile de acţiune pentru reindustrializare, conform unui document publicat pe site-ul instituţiei.
Bugetul total al proiectului este de peste 9,92 milioane lei, din care 8,34 milioane lei din Fondul Social European şi 1,58 milioane lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului, iar scopul acestuia este consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului prin dezvoltarea capacităţii de a fundamenta, implementa, monitoriza şi evalua politici publice.
Proiectul „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri” are o perioadă de implementare de 12 luni, iar debutul a avut loc în data de 10 august 2016. Obiectivele acestuia sunt dezvoltarea unui sistem de elaborare, monitorizare şi evaluare a impactului (în toate etapele) politicilor publice bazate pe dovezi, elaborarea unui atlas economic al României, ca instrument care va fi utilizat în procesul de fundamentare a politicilor publice bazate pe dovezi şi elaborarea documentului de politică industrială a României care va stabili priorităţile şi direcţiile de acţiune pentru reindustrializarea economiei româneşti.