Petre Apostol

La finalul săptămânii va avea loc prima reuniune de trap de pe Hipodromul Ploieşti, după momentul modernizării bazei sportive respective, care este administrată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Va fi o reuniune demonstrativă, care este programată duminică, 27 noiembrie, de la ora 11:00, accesul spectatorilor fiind gratuit.
În cadrul reuniunii demonstrative sunt programate trei curse pe categorii de vârstă. În cadrul primei curse vor participa caii de doi ani, printre cei prezenţi la start numărându-se şi Over Jet, Speedy Nobel, Ilinka, Succes, iar în a doua cursă vor concura caii de trei ani, urmând să participe Depona D’Hermine, Star Nobel, Barbarosa, Uppsala M, Ukulele.
Evenimentul se va închide cu întrecerea vedetă, cursa cailor de patru ani şi mai în vârstă, care îi va avea la start pe Timiko, Tokeletes, Suni, Spulni, Nekifuto, Suvenir şi Nesta.
Din punctul de vedere al desfăşurării, reuniunea se va derula cu autostart, starter, instalaţie audio, speaker, cameraman şi foto finish, iar primii trei clasaţi în fiecare cursă vor primi diplome, câştigătorii urmând fie recompensaţi, în plus, şi cu cupe.