Recolta de porumb boabe din acest an, de 8,47 de milioane de tone, s-a diminuat ușor față de 2015, cu doar 5,6%, în pofida secetei înregistrate în vară, dar a scăzut cu aproape 25% în raport cu producția record din 2014 de 11,3 milioane de tone, potrivit datelor operative ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de la 15 noiembrie, transmise la solicitarea AGERPRES. Pentru 2015 a fost raportată o producție totală de porumb de 8,98 milioane de tone. Specialiștii MADR estimează că datele privind recolta de porumb, floarea- soarelui, soia, sfeclă și cartofi mai pot suferi modificări până la finele anului deoarece lucrările de recoltare nu au fost finalizate în totalitate. Producția medie obținută în acest an la porumb boabe de pe 2,17 milioane de hectare recoltate până la 15 noiembrie se ridică la 3,9 tone, în creștere față de randamentul de 3,4 tone realizat anul trecut de pe 2,6 milioane hectare. Necesarul intern al României de porumb boabe se ridică la 4,5 milioane de tone, ceea ce oferă posibilități semnificative de export. Numai în primele 7 luni din acest an a fost exportată în țările intra și extracomunitare o cantitate de 1,363 milioane de tone de porumb. În ceea ce privește recolta de semințe de floarea-soarelui, datele operative ale ministerului indică o producție de 1,88 milioane tone pentru 2016 cu o medie de aproape 1,9 tone, în creștere față de anul trecut când producția a fost de 1,78 milioane de tone. Suprafața recoltată „a sărit” ușor de un milion de hectare în acest an. În 2015, producția medie a fost 1,76 tone la hectar, iar suprafața recoltată s-a ridicat tot la un milion de hectare. Și în cazul acestei producții, România va avea o disponibilitate de export în condițiile în care necesarul de consum totalizează doar 750.000 de tone. Pe de altă parte, producția de grâu și secară a României a crescut în acest an cu 6% față de 2015, până la 8,484 milioane de tone, înregistrându-se o medie de peste 4 tone la hectar de pe 2,077 milioane hectare. Anul trecut, România a recoltat 7,98 milioane de tone de grâu, cu un randament de 3,77 tone la hectar, de pe o suprafață totală de 2,11 milioane hectare. Depășirea pragului de patru tone de grâu la hectar a fost o premieră pentru România ultimilor 10 ani, în condițiile în care cele mai mari producții medii au fost obținute în 2015 – 3,84 tone la hectar, în 2011 – 3,68 tone la hectar, în 2014 – 3,58 tone la hectar și în 2008 – 3,40 tone la hectar. La rapița pentru ulei s-a obținut o recoltă de 1,267 milioane de tone, față de numai 919.473 tone anul trecut, însă de pe o suprafață cu aproape 90.000 de hectare mai mare decât în 2015, respectiv 455.494 hectare. În acest context, și producția obținută la rapiță în 2016 este de departe cea mai bună din ultimii 10 ani, cu o medie de aproape 2,8 tone/ha. În 2015, s-au recoltat 367.885 hectare cu rapiță, cu un randament de aproape 2,5 tone/ha. Potrivit datelor MADR, producția de orzoaică de toamnă și de primăvară totalizează 621.085 tone în 2016, față de 551.203 tone anul trecut, iar cea de ovăz 337.965 tone, în scădere ușoară față de 344.223 tone anul trecut.