Acesta a fost cipriot de neam, fiu al lui Epifanie, domnul ţării, şi s-a însurat cu voia tatălui său şi s-a făcut tată de copii. Apoi, murindu-i şi femeia şi copiii, s-a întors cu toată dorirea spre adaosul virtuţii şi spre bună plăcere a lui Dumnezeu. Şi pentru strălucirea vieţii sale, a fost făcut arhiepiscop al Alexandriei, fiind cerut de poporul alexandrinilor de la împăratul Iraclie. Şi, după cuvântul Evangheliei fiind pus ca o făclie în sfeşnic, a strălucit ca o lumină de foc în lume. Şi a petrecut mulţi ani în scaunul arhieriei sale. Şi multe minuni a făcut şi a miluit pe săraci cu cele ce le era de folos. Drept aceea, şi dintru această faptă luând numele milostivului, şi având toţi spre dânsul evlavie, nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii, precum arată istoria ce scrie de dânsul, către Domnul s-a mutat.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înţelepte
Articolul următorOful cititorului