Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, doi dintre elevii profesorului Gheorghe Văsii, de la CSM Ploieşti, s-au remarcat la un concurs naţional pentru copii, organizat la Bucureşti: Cupa „Cristim”. Cu 5,5 puncte acumulate la finalul celor şapte runde ale competiţiei, Flavius Stroe a ocupat locul al doilea în clasamentul general la 12 ani, grupă de vârstă la care au participat 22 de sportivi. Acesta a încheiat la egalitate de puncte cu reprezentantul clubului organizator CS Alcor Bucureşti, Alexandru Carabă, cu care a remizat şi în meci direct, însă sportivul din Capitală a obţinut victoria, după primul criteriu de departajare – sistemul Buchholz (21 puncte faţă de 19,5 puncte ale concurentului ploieştean). Celălalt sportiv de la CSM Ploieşti remarcat la concursul din Capitală a fost Rareş Anghel, care s-a situat pe locul al patrulea la grupa de vârstă 8 ani, la care au fost prezenţi 58 de competitori. La finalul celor şapte runde programate, elevul antrenorului emerit Gheorghe Văsii a acumulat 5,5 puncte, ratând medalia de bronz după primul criteriu de departajare, în care a fost depăşit pentru un singur punct de către David Radu (22,5-21,5), de la ACS „Mihail Marin” Bucureşti, cu care a remizat în meci direct. Primele poziţii au fost ocupate de Eric Prelipcean (Clubul Central de Şah Bucureşti), respectiv Vladimir Cnejev (CS Oxygen Bucureşti), amândoi cu câte 6,5 puncte.