Cum pot să obţin un nou document de identitate?

“ Actul meu de identitate este foarte deteriorat. Vă rog să îmi spuneți care este procedura legală prin care pot obţine un nou document”.
Ileana Popescu, Ploiești
* * *
Pentru acest lucru trebuie să vă prezentaţi la Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanei din Ploieşti (Bulevardul Independenţei nr. 10). Pentru a intra în posesia unui nou document de identitate, va trebui să prezentaţi mai multe acte: cerere-formular tip pentru eliberarea actului de identitate; certificatul de naştere, original şi copie; certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie; hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie; certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie; chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.