Petre Apostol

Echipa feminină de handbal CSM Ploieşti a încheiat, duminică, etapa a VII-a din Liga Naţională, după disputarea restanţei cu HCM Râmnicu Vâlcea, pe teren propriu, meci amânat deoarece formaţia prahoveană a evoluat în Cupa EHF. După ce joi pierduse la Cisnădie, în etapa a VIII-a, echipa antrenată de Daniel Gheorghe a cedat şi pe teren propriu, scor 22-42, cu HCM Râmnicu Vâlcea.
Cu o singură senioară în lot, restul fiind junioare, echipa ploieşteană aşteaptă o nouă decizie cu privire la continuarea activităţii, meciul din etapa a IX-a din Liga Naţională, cu CSM Bistriţa, încă nefiind programat. Partida ar trebui să se desfăşoare în Sala „Olimpia”, la finalul săptămânii.
Conducerea clubului a luat, din nou, în calcul retragerea echipei din campionat, mai ales că acum nu ar mai avea problema sancţiunii din partea forului continental, formaţia fiind eliminată din Cupa EHF.
Conform regulamentului, sancţiunea financiară pentru retragerea din Liga Naţională în acest moment ar fi de 10.000 de lei, iar echipa ar avea posibilitatea de înscriere în eşalonul secund în sezonul viitor. Echipa ar ajunge oricum în divizia a doua chiar dacă ar continua activitatea, CSM având acum -3 puncte în clasament, cu o medie de 36 de goluri încasate pe meci şi doar 17 înscrise.
Rezultatele etapei a VIII-a
HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti 21-32
SCM Craiova – CSM Roman 30-21
Cetate Devatrans – Danubius Galaţi 19-27
Măgura Cisnădie – CSM Ploieşti 46-15
Universitatea Cluj – HC Zalău 22-25
CSM Bistriţa – Unirea Slobozia 30-26
Corona Braşov – Dunărea Brăila 26-27

Clasament
1 HC Dunărea Brăila 8 8 0 0 232-186 24
2 CSM Bucureşti 8 7 0 1 227-155 21
3 CS Măgura Cisnădie 8 5 1 2 222-190 16
4 SCM Craiova 8 5 0 3 239-197 15
5 CSM Bistriţa 8 5 0 3 229-216 15
6 HCM Rm. Vâlcea 8 4 1 3 215-196 13
7 ASC Corona Braşov 8 4 1 3 210-197 13
8 HC Zalău 8 4 1 3 187-191 13
9 Univ. Cluj 8 3 1 4 211-198 10
10 CSM Roman 8 2 3 3 173-164 9
11 CSM Unirea Slobozia 8 1 2 5 204-228 5
12 CSU Danubius Galaţi 8 2 0 6 155-184 5*
13 Cetate Devatrans 8 1 0 7 189-240 3
14 CSM Ploieşti 8 0 0 8 138-289 -3*
Penalizări
* CSU Danubius Galaţi (-1p pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare)
* CSM Ploieşti (-3p pentru neprezentare)