Luptătorul Ştefan Gheorghiţă, clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, la lupte libere, primeşte medalia de bronz la categoria 74 de kilograme, după ce medaliatul cu argint, uzbekul Soslan Tigiev, a fost descalificat, fiind găsit dopat la reanalizarea probelor, în urmă cu câteva zile, scrie News.ro. CIO a anunţat încă din 17 noiembrie despre găsirea unor luptători dopaţi, ca urmare a reanalizării probelor luate în timpul JO din 2008. Printre aceştia se numără şi medaliatul cu argint la categoria 74 de kilograme, uzbekul Soslan Tigiev, depistat pozitiv la turinabol, el fiind descalificat după opt ani. Acelaşi Tigiev a fost depistat pozitiv şi la JO din 2012, când a cucerit medalia de bronz, pierzând şi acea distincţie. Luni, forul internaţional de profil (UWW) a confirmat pentru Federaţia Română de Lupte faptul că, în urma descalificării lui Soslan Tigiev, luptătorul Ştefan Gheorghiţă, clasat la JO din 2008 pe locul 5 al categoriei, a urcat pe podium, primind medalia de bronz. Astfel, podiumul la lupte libere, categoria 74 de kilograme, la JO din 2008, arată astfel în prezent: Buvaya Saytiev (Rusia, medalie de aur), Murad Gaidarov (Belarus, argint), Kiril Terziev (Bulgaria) şi Ştefan Gheorghiţă (România), ambii cu medalie de bronz. „A 34-a medalie olimpică din istorie pentru România la lupte! Ştefan Gheorghiţă este medaliat cu bronz la JO de la Beijing, ediţia 2008. Vestea bună a venit de la UWW, care a anunţat mai multe modificări ale clasamentelor din cauza unor sportivi găsiţi dopaţi. Este un rezultat mare pentru un sportiv excepţional. Felicitări, Ştefan Gheorghiţă. Hai România”, a scris într-un mesaj preşedintele FR Lupte, Răzvan Pîrcălabu. La JO de la Beijing, din 2008, România a cucerit patru medalii de aur, una de argint şi trei de bronz, opt în total, iar acum bilanţul creşte la nouă medalii după adăugarea bronzului de la lupte acordat lui Ştefan Gheorghiţă.