V. Stoica
Gripa aviară este una dintre bolile care se transmit de la un capăt în celălalt al lumii cu o repeziciune uimitoare, având în vedere faptul că păsările călătoare pot deveni un factor de răspândire imediată, în cazul în care nu se ține cont de niște măsuri stricte care ar trebui luate pentru a nu declanșa vreun focar de influență.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Prahova recomandă tuturor deținătorilor de păsări – crescute în ferme sau în gospodăriile populației – să respecte condițiile supliment
are pe care trebuie să le îndeplinească pentru ca gripa aviară să nu apară și să nu afecteze efectivele de păsări. În județul Prahova își desfășoară activitatea 13 ferme de pui de carne, două ferme de reproducție de rase grele, o fermă de ouă pentru consum și ferma de fazani de la Gherghița, toate acestea fiind obligate să respecte cu strictețe condițiile de biosecuritate, respectiv de intrare și de ieșire din incinta fermelor respective, potrivit directorului DSVSA Prahova, dr. Mihai Terecoasă.
Mihai Terecoasă, șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, spune că, pe lângă măsurile care ar trebui luate în cadrul fermelor, și populația trebuie să fie atentă la semnele care ar putea să arate prezența gripei aviare la păsările sălbatice. “Avem rugămintea ca, în cazul în care populația descoperă păsări sălbatice moarte, să anunțe reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, pentru că trebuie să fie realizate testele de laborator necesare pentru depistarea eventualelor îmbolnăviri de gripă aviară la exemplarele descoperite astfel și să fie
luate măsuri urgente în cazul apariției unor eventuale focare. De asemenea, păsările din gospodăriile populației trebuie să fie ținute în curți, în special rațele și gâștele, pentru ca acestea să nu aibă acces la eventualele luciuri de apă, cunoscându-se rolul păsărilor sălbatice în propagarea gripei aviare. Pe de altă parte, comerțul intracomunitar, transporturile de păsări care vin din țările în care au fost identificate focare de gripă aviară vor fi monitorizate atent”, atenționează directorul DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă.
La un pas de România, în Ungaria, au apărut deja focare de gripă aviară, alte state care au notificat la Bruxelles existența virusului pe teritoriul lor fiind
Elveția, Danemarca, Croația, Germania, Olanda și Austria, potrivit datelor furnizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Conform ANSVSA, s-au luat măsuri și pentru informarea primăriilor, a fermierilor şi a instituţiilor ce deţin responsabilităţi în supravegherea păsărilor sălbatice asupra evoluției focarelor de gripă aviară din alte țări și a măsurilor care trebuie respectate pentru a evita apariția bolii, fiind notificate autoritățile locale pentru ca fiecare primărie în parte să dispună interzicerea accesului palmipedelor (rațe, gâște) la luciul de apă și să informeze cetăţenii asupra obligativității menţinerii păsărilor în gospodărie.
Autorităţile veterinare competente de la nivel teritorial – respectiv direcțiile județene sanitare veterinare – colaborează cu inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, cu asociaţiile vânătorilor şi pescarilor sportivi din România şi cu Asociaţia Ornitologică Română, în scopul culegerii de date referitoare la speciile de păsări sălbatice existente pe teritoriul României şi la starea de sănătate a acestora.
Persoanele care observă că în rândul păsărilor din gospodărie apar cazuri de îmbolnăvire sau de mortalitate, trebuie să anunțe obligatoriu medicul veterinar, pentru a se depista cauza deceselor sau a îmbolnăvirilor.