Nicoleta Dumitrescu
În România, anul acesta, ca niciodată, Luna cadourilor a început de ieri. N-are nicio legătură cu magnatul Donald Trump, noul preşedinte ales al Americii care, de bucurie, ar împărţi cu generozitate “bombonele” , în dreapta şi-n stânga, peste graniţe, drept răspuns la mesajele de felicitare pe care le-a primit inclusiv de la palatele Cotroceni şi Victoria. Nici gând! Devansarea lunii cadourilor, împărţită jumătate la finalul lunii noiembrie, jumătate la începutul lunii viitoare, are legătură cu 11 decembrie, când românii vor fi chemaţi la urne pentru a-i alege pe noii aleşi ai neamului – parlamentarii.
Prin urmare, pentru că interesul poartă fesul, politicienii, în mod special aceia care se vor în Casa Poporului, începând de ieri, de când a început, în mod oficial, campania electorală, au dat startul, în avans, şi Lunii cadourilor. Şi nu sunt orişice cadouri, având în vedere că acestea poartă etichete precum: Original – PSD, PNL, ALDE, PMP, şi nu sunt singurele sigle de partid, având în vedere faptul că sunt destule formaţiuni politice care au depus liste de candidaţi care să fie votaţi.
Aşa că, în următoarea lună, electoratul va fi bombardat cu cadouri gen: pensii mărite, salarii majorate, trai decent, drumuri asfaltate, autostrăzi, şcoli noi, spitale noi, câte şi mai câte! Mai greu va fi însă cu etichetele acestor cadouri verbale, având în vedere că, până să înceapă oficial campania promisiunilor electorale, social-democraţii şi liberalii s-au ciondănit între ei, acuzându-se reciproc de plagiat ba din cauza unui slogan, ba din cauza a te miri ce programe ce existau de pe vremea când, acum patru ani, reprezentanţii ambelor tabere erau ca fraţii, în uniune, şi candidau la parlamentare pe aceleaşi liste, nu separat, ca acum.
Ba, după cum s-a văzut, competiţia, mai ales în vorbe, este atât de mare încât în ceea ce s-a aruncat cu pietre, respectiv s-a votat împotrivă, în cazul unor iniţiative legislative, acum îmbrăcate cu alte vorbe au fost aruncate, din nou, pe piaţă. Este şi cazul liberalilor care, după ce au criticat o iniţiativă similară a celor de la ALDE-PSD-UNPR, acum promit impozit zero pentru toate pensiile.
Ceea ce va însemna că, în perioada imediat următoare, dacă tot şi-a făcut promovare pe site-urile de socializare cum bate din uşă în uşă, lidera liberalilor îşi va schimba strategia în felul următor: “Deschide, uşa, mamaie, tataie (n.n. – în funcţie de timbrul vocii care se va auzi de după uşă). Sunt eu, Alina! Am venit să vă aduc impozitul zero pe care-l promitem noi, liberalii, la pensii, dacă ne veţi vota!” Dacă Alinei Gorghiu i se va deschide sau nu uşa – având în vedere că să promiţi zero la pensii, fie şi când vine vorba despre impozit este cu dus-întors – se va vedea. Oricum, se anunţă o lună a cadourilor plină de promisiuni! Pentru că, după cum se ştie, politicienii nu mai au voie să dea sacoşe electorale, bătălia în campania electorală urmând să se facă doar prin vorbe şi pliante electorale.