Luiza Rădulescu Pintilie
Semne bune pentru mediul de afaceri prahovean: reprezentanţii unei viitoare generaţii de antreprenori se pregătesc pentru o carieră de succes ,dar şi să aducă o aşteptată schimbare în comunitatea locală în cadrul căreia vor activa. Aflaţi încă pe băncile şcolii, 175 de liceeni- reuniţi în cadrul a 47 de echipe- şi-au dovedit recent, în cadrul celei de-a III-a ediţii a „Săptămânii antreprenoriatului pentru tineri”, competenţele dobândite în cadrul orelor de curs, dar şi capacitatea inovativă şi entuziasmul găsirii unor soluţii noi şi performante în diverse domenii-IT, Food &Beverages, Health, Inovative learning, Environment, Beauty, Bio Life, Art.
În spaţiul complexului comercial Afi PalacePloieşti, viitorii antreprenori au expus idei interesante şi apreciate de un juriu format din manageri ai unor companii sau proprietari de afaceri. Şi sunt, de asemenea, de apreciat susţinerea şi deschiderea manifestate de firmele partenere ale proiectului iniţiat şi organizat de „Youth hub- Asociaţia Un strop de fericire” în beneficiul unor tineri aşteptaţi să se alăture şi să influenţeze în bine creşterea şi performanţele mediului de afaceri local: Coilprofil, The Masterplan Agency, Proleasing Motors, Kredo Management, Bia Sun, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Prahova. Lăudabilă este şi implicarea unor instituţii de învăţământ de prestigiu din Ploieşti – Colegiile Naţionale „Mihai Viteazul”, „Jean Monnet” şi „Ion Luca Caragiale” – de a orienta elevii pe care îi pregătesc, în paralel cu procesul instructiv-educativ, şi către aspectele practice ale dezvoltării profesionale şi sociale, către construirea unei cariere care să le aducă împlinire personală, dar şi integrarea în comunitate. Ca în orice competiţie, există şi câştigători. Astfel, au fost acordate următoarele premii: pentru cel mai bun stand de prezentare a afacerii – echipa Colegiului Naţional „Jean Monnet”, formată din elevii Teodora Stănescu, Maria Marin, Adina Stefurac, Alexandra Dumitru (profesor coordonator Elena Roxana Vişan), pentru un nou concept de cafenea – Mat Boutique, aceştia benefiicind de un internship în cadrul Afi Palace Ploieşti; pentru cel mai bun discurs de promovare a afacerii- echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, formată din elevii Ioana Miruna Constantin, Iulia Marin, Ioana Vrăjitoru, Petre Drăghici, Vlad Ţaga (profesor coordonator Alina Alexiu), pentru ideea înfiinţării unui site educaţional, aceştia urmând să parcurgă un program de internship în cadrul societăţii Coilprofil România; pentru cel mai bun plan de afaceri – echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” formată din elevii Cătălina Pădure şi Andrei Cojanu, pentru o idee de integrare a mersului pe bicicletă în viaţa comunităţii (Lego Bike), şi aceştia beneficiind de un program de internship în cadrul societăţii Proleasing Motors Group.