* Românii sunt mari amatori de operaţii estetice, printre îmbunătăţirile pe care le vor femeile şi bărbaţii care trec pragului unui cabinet de medicină estetică aflându-se implanturile mamare,rinoplastiile,intervenţiile de mărire a buzelor şi intervenţiile de remodelare a ploapelor, potrivit Gândul. ”Există un echilibru în ceea ce priveşte categoriile socio-profesionale care mi se adresează. Cam 40% provin din mediul de afaceri, 40% din media (mai ales persoane a căror imagine ʺvindeʺ), restul de 20% fiind reprezentată de alte categorii sociale. În ultimul timp, am numeroase solicitări pentru chirurgia de remodelare a pleoapelor superioare şi inferioare (intervenţii cunoscute sub denumirea de blefaroplastie superioară, respectiv blefaroplastie inferioară). De asemenea, încă există o tendinţă ascendentă de intervenţii estetice asupra sânilor, atât măriri de sâni cu implanturi siliconice, cât şi ridicarea sânilor prin mastopexie sau reducţie mamară. Nu în ultimul rând, am constatat o creştere semnificativă a numărului de bărbaţi interesaţi de îmbunătăţirea aspectului estetic al piramidei nazale. Cu peste 20 de ani în urmă, când mi-am început cariera în acest domeniu, operaţia de rinoplastie era solicitată frecvent de doamne şi domnişoare”, spune Noela Elena Ionescu, medic primar în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, citată de https://goo.gl/qEVx1h.
* Ne-am obişnuit să cumpărăm ulei de măsline extravirgin, fără să studiem ce scrie pe etichetă, orientându-ne după preţ. Dar nu întotdeauna un preţ mare indică şi un ulei de calitate. Măslinul produce roade utilizate pentru a face ulei, prin separarea grăsimii de apă. Operaţiunea este mecanică: se strivesc măslinele, se separă, se centrifughează. Dar e important momentul în care sunt culese măslinele şi cât de repede sunt prelucrate şi ambalate pentru a evita oxidarea lor, potrivit Libertatea.