Marian Dima
Ploieşteanul Bogdan Panait, jucător format la Centrul de Copii şi Juniori al Petrolului, club pentru care a şi debutat în Liga I, în anul 2002, pe când avea doar 19 ani, este ca şi dat afară de echipa Dunărea Călăraşi, acesta fiind trimis, deja, să se antreneze cu juniorii grupării de eşalon secund, în aşteptarea rezilierii angajamentului său care expira în vara anului viitor.
Panait pare să fi picat în dizgraţia noilor conducători (la Călăraşi se petrec schimbări în organigrama clubului, la vârf, toate venite pe…. filieră politică), chiar dacă, mare parte din perioada petrecută sub comanda lui Adrian Mihalcea, a fost creditat drept liderul formaţiei care, în vară, a susţinut barajul pentru promovare în Liga I, el fiind căpitanul celor de la Dunărea.
Panait – ajuns la Călăraşi după o experienţă la CS Blejoi, în Liga A Prahova – nu este singurul prahovean de la Călăraşi, chiar colegul său din centrul defensivei fiind un alt fotbalist crescut şi afirmat în judeţul nostru, Bogdan Şandru – ex Tricolorul Breaza şi Fortuna Poiana Câmpina, ajuns apoi în Liga I, la Pandurii Tg. Jiu.
Cum este puţin probabil ca părţile să se împace, nu este exclus să-l revedem pe acesta în fotbalul prahovean.
Cariera lui Bogdan Panait în cifre
v 66 de meciuri şi 7 goluri în Liga I
v un trofeu în România are jucătorul în CV – Supercupa, în 2006
v 3 prezenţe în Cupele Europene, în perioada 2008-2009
v A jucat în primul eşalon la Petrolul, Vaslui, Steaua, CS Otopeni
v are două experienţe în fotbalul de peste hotare, la FC Tiraspol (Moldova) şi Aris Limassol (Cipru)