Noile tarife RCA, adoptate la începutul lunii noiembrie în Guvern, au intrat în vigoare de ieri, pentru o perioadă de șase luni, acestea urmând să fie aplicate de societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie. „Societățile de asigurare care practică RCA vor aplica în această perioadă de 6 luni tarifele de primă notificate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei hotărâri, fără însă a depăși tarifele de primă maxime prevăzute”, se arată în Hotărârea de Guvern adoptată în data de 2 noiembrie. Potrivit actului normativ, depășirea nivelului maxim al tarifelor de primă de către societățile de asigurare care practică asigurarea RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei, iar „pe lângă sancțiunile contravenționale, în funcție de gravitatea faptei, Consiliul ASF poate aplica și sancțiuni contravenționale complementare”.
Astfel, în cazul persoanelor fizice, o primă maximă RCA de 3.087 lei ar urma să fie plătită de un șofer care are mai puțin de 25 de ani și conduce o mașină de peste 2.500 cmc, iar cea mai redusă primă RCA, de 541 lei, va fi achitată de un șofer cu vârsta de peste 60 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 – 1.400 cmc. În cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă, o persoană fizică va plăti între 749 lei, pentru o masă maximă mai mică de 2,3 tone, și 2.979 lei pentru un autovehicul de peste 16 tone.
În cazul persoanelor juridice, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maximum 9 locuri prima RCA variază între 885 lei și 1.285 lei, iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă între 943 lei și 7.534 lei pentru mașinile de peste 16 tone. Pentru autovehiculele de transport persoane cu peste 9 locuri, prima RCA este cuprinsă între 982 lei pentru mai puțin de 17 locuri și 6.600 lei pentru mai mult de 40 de locuri.
Potrivit actului normativ, tarifele de primă maxime au fost stabilite pentru următoarele categorii de vehicule: autoturisme, autoturisme de teren și autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maximum nouă locuri; autovehicule pentru transport persoane cu mai mult de nouă locuri, cum ar fi microbuze, autobuze, autocare, inclusiv autospecializate etc.; autoturisme cu motoare electrice; motociclete, mopede, motocicluri și ATV-uri cu sau fără ataș; tractoare rutiere; autovehicule destinate transportului de mărfuri; remorci și semiremorci; alte vehicule, precum vehicule cu regim special, utilaje.
De asemenea, tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0. În funcție de istoricul de daună al asiguratului, societățile de asigurare vor aplica clasa de Bonus/Malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale.
Guvernul a mai stabilit că tariful RCA va fi plafonat pe o perioadă de șase luni, după ce Consiliul Concurenței a anunțat că avizează proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă de șase luni, pentru a ajuta piața să se stabilizeze.
Pe de altă parte, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat că plafonarea tarifelor RCA încalcă principiul pieței libere, concurențiale, prevăzut de Constituția României, dar și o serie de reglementări europene, sesizând Comisia Europeană cu privire la aceste aspecte.
Potrivit UNSAR, normele europene interzic atât plafonarea unor tarife în absența unui sistem general de control al prețurilor, cât și posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecție pentru o anumită industrie.
De asemenea, UNSAR susține că după încheierea perioadei de șase luni în care tariful este plafonat, cel mai probabil vom asista la o revenire la tarife sustenabile pentru asigurători, situație care va crea din nou percepția unor dezechilibre în piață.
Joi, 17 noiembrie, Comisia Europeană a admis sesizarea Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) cu privire la plafonarea tarifelor RCA, iar Guvernul are la dispoziție 10 săptămâni ca să răspundă.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita