N.D.

Greva generală declanşată în unităţile sanitare din judeţ, de către Federația Sanitas va fi suspendată temporar, începând de astăzi. Informaţia ne-a fost confirmată, ieri, de către Luminiţa Gologan, liderul Sanitas Prahova, în contextul în care, în ultimele două zile, în toate spitalele prahovene a fost întreruptă activitatea, doar o treime din personal asigurând urgenţele. Decizia suspendării protestului în unităţile sanitare a avut la bază mai multe cauze, confirmate, ieri, şi de către Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas.
Acesta a anunţat că acțiunile de protest vor fi suspendate în primul rând din solidaritate cu suferința pacienților, dar și din cauza codului roșu instituit, ieri dimineață, odată cu simularea de intervenție la cutremur. Pe de altă parte, luni şi ieri, cele două comisii reunite din cadrul Camerei Deputaţilor au votat în totalitate amendamentele Federației Santitas, care rezolvă, în mare parte, problemele ridicate de către sindicalişti. “Ținând cont de faptul că, întâmplător sau nu, azi dimineață (n.n. – ieri ) s-a declanșat codul roșu de intervenție în caz de cutremur, adică toate unitățile sanitare sunt implicate, fiind solidari și cu suferințele prin care, din păcate, au trebuit să treacă pacienții în aceste două zile de grevă generală și având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineață se va întruni plenul care va valida și vota amendamentele Federației Sanitas, consultându-mă cu colegii mei, cu comitetul de grevă, am decis să suspendăm temporar acțiunile de protest până la o dată pe care o să v-o comunicăm, până la o dată până la care vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului”, a declarat Sepi. Întrebat dacă greva ar putea fi reluată, în cazul în care aceste amendamente nu vor fi votate, el a spus: „Intrăm pe procedură și reluăm greva”. Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Camera Deputaţilor au aprobat, luni, plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS. Ieri, aceleaşi comisii au adoptat raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care se aprobă majorari salariale şi de sporuri în Sănătate şi Educaţie, în medie cu 15%. Votul final va fi dat săptămâna viitoare, în plenul Camerei Deputaţilor.