Marcel Marin, Bogdan Chitic

Recent, în cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, la baza sportivă a Colegiului Tehnic “Toma Socolescu” s-a desfăşurat Cupa Venus la minifotbal, aflată la ediţia a X-a, competiţie întinsă pe durata a cinci zile şi rezervată elevilor acestei unităţi de învăţământ. Au participat 32 de echipe, turneul jucându-se în sistem eliminatoriu, iar, în cadrul fazelor superioare, au fost consemnate următoarele rezultate:

Semifinala 1: IX C – Profesională II A 0-5
Semifinala 2: XI G – XII D 2-1
Finala mică: IX C – XII D 1-2
Finala mare: Profesională II A – XI G 3-0.

Bogdan Ciocoiu, elev al clasei a XI-a E, arbitru de Liga A Prahova, a oficiat toate partidele din cadrul Cupei Venus şi nu a avut o misiune deloc uşoară, jocurile fiind foarte disputate, încrâncentate, pe alocuri, cu răsturnări de scor, dramatism, dar şi cu multe faze spectaculoase, dar s-a achitat cu brio de sarcini, în faţa colegilor prezenţi la baza sportivă. Festivitatea de premiere a fost efectuată de directorul colegiului, profesor Rodica Avramescu, şi a constat în acordarea de diplome tuturor echipelor participante şi, bineînţeles, a trofeului care a revenit echipei câştigătoare. De buna organizare a competiţiei s-au ocupat profesorii Silviu Popov, Felix Tuinete şi Loredana Predună – ultima, elevă a clasei a X-a F, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor.

Lotul echipei câştigătoare: Florin Dinu – Andrei Zamfir, Cosmin Georgian, Valentin Costache, Sebastian Dumitru, Adrian Stanciu, Cosmin Sibiceanu.
Diriginte: profesor Marian Ştefan.