Calistrat Cuţov, Leonard Doroftei, Adrian Diaconu şi Amansio Paraschiv au fost invitaţi la Buşteni, unde, doi dintre cei mai sus menţionaţi (Diaconu şi Doroftei) sunt, deja, cetăţeni de onoare.
Cei patru au participat la o festivitate, pe terasa Castelului Cantacuzino, unde au fost primiţi cu pâine şi sare, plus buchete de trandafiri în culorile tricolorului, ca un preambul la festivităţile programate în staţiunea de la poalele Caraimanului cu ocazia Zilei Naţionale.
Proaspăt campion de K1, Amansio Paraschiv a primit invitaţia de a efectua un stagiu de pregătire la Buşteni, oraşul de pe Valea Prahovei fiind gazdă primitoare pentru sportivii de performanţă.