N.Dumitrescu

Cu sediul actual în Ploieşti, pe strada Anton Pann nr. 7, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Prahova se pregăteşte de mutare. Noul sediu va fi pe Bulevardul Castanilor, mai exact pe Bulevardul Independenţei nr.2, în clădirea fostei Bănci Agricole, vizavi de fosta Casă a Căsătoriilor. Schimbarea “domiciliului” instituţiei menţionate a fost anunţată cu ceva ani în urmă, însă, abia din această toamnă s-au văzut muncitorii pe schele. Conform unui indicator, postat la vedere, ce vizează amenajarea de şantier, lucrările au început anul acesta, pe data de 26 iulie, şi ar fi trebuit finalizate la sfârşitul lunii trecute. Numai că, aşa cum se poate vedea şi în imaginea alăturată, realizată acum două zile, lucrările continuă, fiind explicabilă, în acest caz, reacţia de dezaprobare a unuia dintre muncitori, când am realizat fotografiile. Conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, se doreşte ca lucrările să fie gata până la sfârşitul acestui an, menţiunea fiind făcută la ultima şedinţă a aleşilor judeţeni, când a fost votat şi proiectul de hotărâre ce a vizat transmiterea unei suprafeţe de teren de 56 de mp, proprietate publică a judeţului, către APIA Prahova, în vederea amenajării unei parcări. Iniţial, şi clădirea în care a funcţionat Banca Agricolă a fost în proprietatea publică a judeţului, însă, printr-o Hotărâre de Guvern, din anul 2008, aceasta a trecut în proprietatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv APIA Prahova. Fiind de ani buni nefuncţională, pentru a găzdui o nouă activitate, clădirea avea nevoie de lucrări serioase. Prin urmare, s-a dispus efectuarea lucrărilor de recompartimentare interioară, de consolidare, de modificare a faţadei, de refacere a finisajelor, a acoperişului, a instalaţiilor şi a branşamentelor, valoarea investiţiilor fiind de 527.457,78 de lei fără TVA, banii fiind alocaţi de APIA Prahova.
De menţionat că, APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, începând cu 1 ianuarie 2007, instituţia derulând fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură. Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune . Astfel, APIA administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole, elaborează şi pune în practică procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole. În afară de Ploieşti, APIA Prahova mai are centre locale la Câmpina (Bulevardul Carol I), Mizil (str. Mihai Bravu), Urlaţi (str. 1 Mai), Vălenii de Munte (str. Nicolae Iorga).

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDin culise
Articolul următorTraian Basescu a implinit 65 de ani