Cu doar 14 puncte după 11 etape disputate în Serie A, Inter l-a demis pe antrenorul Frank De Boer. Favorit să îl înlocuiască este Stefano Pioli. De Boer a fost anunţat, ieri, de finanţatorii chinezi că nu mai este antrenorul Interului. Echipa va fi preluată într-o primă fază de Stefano Vecchi, tehnicianul formaţiei Primavera a clubului. Stefano Pioli, fost antrenor al lui Ştefan Radu la Lazio, are cele mai mari şanse să se ocupe de pregătirea formaţiei din Milano. Andrea Mandorlini şi Francesco Guidolin au fost şi ei în atenţia conducătorilor chinezi ai lui Inter. Inter a acumulat doar 14 puncte din 11 etape în Serie A, formaţia din Milano având patru înfrângeri în ultimele cinci etape. În vârstă de 46 de ani, De Boer a fost numit antrenor al Interului în vara acestui an, semnând o înţelegere valabilă pentru trei sezoane.