Prefecţii şi subprefecţii ar putea să fie numiţi politic, iar primarii şi viceprimarii ar putea să devină şi ei demnitari, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), conform Agerpres. El a arătat că, în cadrul AMR, printre propunerile discutate s-au regăsit şi cele privind prefecţii şi subprefecţii care ar urma să nu mai fie înalţi demnitari, ci numiţi politic, iar statutul primarilor şi viceprimarilor să fie tot de demnitar. Ion Lungu a spus că primarii şi viceprimarii au, în prezent, funcţii de demnitate publică şi nu de demnitar, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de mai multe drepturi, printre care sporul de vechime sau paşaportul diplomatic. Totodată, el a arătat că, în cadrul AMR, s-a discutat Codul administraţiei şi s-a propus ca instituţiile de interes public local să treacă în subordinea primarului şi hotărârile legate de patrimoniu să fie aprobate cu majoritate simplă, nu cu două treimi din voturi. ”Este nevoie de un astfel de cod care să reglementeze administraţia publică”, a spus Lungu. De asemenea, vicepreşedintele AMR a arătat că o altă propunere a fost aceea ca inventarul domeniului public să fie actualizat prin hotărâre de consiliu local şi nu prin hotărâre de guvern, în condiţiile în care procedura durează foarte mult şi în unele cazuri se pierde finanţarea pentru proiecte. Lungu a precizat că proiectul Codului administraţiei publice se află în dezbatere publică.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita