Petre Apostol
Singura echipă prahoveană rămasă în competiţie la nivelul campionatelor naţionale de handbal seniori este HC Activ CSO Plopeni, formaţie care evoluează în eşalonul secund feminin. Nici această formaţie, însă, nu se poate considera cu adevărat profesionistă, având în vedere că este alcătuită, în majoritate, din jucătoare junioare, din generaţia 1998-1999. Echipa din Plopeni, care a jucat numai în eşalonul secund, nu a contat în lupta pentru promovare în ultimii zece ani şi nici în sezonul acesta nu se află în calcule pentru primele poziţii. Formaţia pregătită, în acest moment, de antrenorii Robert Comendant şi Adina Puiu ocupă locul al nouălea în clasamentul seriei A, înaintea desfăşurării etapei a noua, programată la finalul acestei săptămâni.
Activ CSO Plopeni a început sezonul cu trei înfrângeri la rând (cu Ştiinţa Bucureşti, scor 19-27 – acasă; cu CSM Bucureşti II, scor 24-31 – în deplasare; cu SCM Piteşti, scor 24-27 – acasă), după care au urmat trei victorii consecutive (cu Ştiinţa Bacău, scor 27-21 – acasă; cu Spartac Bucureşti, scor 38-31 – în deplasare; cu CNOT Iaşi, scor 38-30 – acasă), pierzând, însă, ultimele două partide (cu Universitatea Neptun Constanţa, scor 24-28 – în deplasare; cu HCF Piatra Neamţ, scor 22-26 – acasă).
Astfel, cu un total de nouă puncte acumulate, echipa prahoveană se află în a doua jumătate a clasamentului, ocupând locul al nouălea, înaintea ultimei etape din 2016. După runda de la finalul acestei săptămâni, campionatul urmează să ia pauză până în luna ianuarie a anului viitor.
În seria A, pe locul direct de promovare se află, în prezent, Rapid Bucureşti, care are maximum de puncte, iar pe poziţiile de baraj se regăsesc echipele HM Buzău, respectiv Dinamo Bucureşti, grupare la care evoluează şi fostele handbaliste de la CSM Ploieşti, Ramona Farcău şi Iryna Shutska-Burtea.
Programul etapei a noua:
CNOT Iaşi – SCM Piteşti, astăzi, ora 11:00
CSU Târgovişte – Activ CSO Plopeni, mâine, ora 10:30
HCF Piatra Neamţ – Ştiinţa Bacău, mâine, ora 11:00
(meci arbitrat de ploieştenii Marian Băbău şi Alexandru Roibu)
Şc. 181 SSP Bucureşti – Ştiinţa Bucureşti, mâine, ora 11:00
HM Buzău – Dinamo Bucureşti, mâine, ora 11:00
Univ. Neptun Constanţa – Spartac Bucureşti, mâine, ora 13:00
Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti II, 22 noiembrie, ora 18:00
Clasament
1 CS Rapid Bucureşti 8 8 0 0 307-160 24
2 CS HM Buzău 8 7 0 1 300-240 21
3 CS Dinamo Bucureşti 7 6 0 1 236-154 18
4 CSM Bucureşti II 8 6 0 2 256-183 18
5 SCM Piteşti 8 5 1 2 264-223 16
6 CSU Ştiinţa Bucureşti 7 4 0 3 185-183 12
7 HCF Piatra Neamţ 8 4 0 4 227-247 12
8 CS Ştiinţa Bacău 8 3 1 4 200-217 10
9 HC Activ CSO Plopeni 8 3 0 5 216-221 9
10 U. Neptun Constanţa 8 3 0 5 193-239 9
11 Şc. 181 SSP Bucureşti 7 2 0 5 197-253 6
12 ACS Spartac Bucureşti 8 1 0 7 183-269 3
13 ACS UAIC CNOT Iaşi 5 0 0 5 129-181 0
14 CSU Târgovişte 8 0 0 8 189-312 0