Marian Dima

Campionatul Mondial de Sambo pentru tineret şi juniori va fi găzduit în Sala „Olimpia”, din Ploieşti, începând cu 7 octombrie, weekend-ul acesta fiind un adevărat regal sportiv, cu peste 600 de sportivi şi oficiali care vor veni la această competiţie!
Nu mai puţin de 36 de ţări, de pe mai multe continente, inclusiv din America de Nord (Canada) şi de Sud (Costa Rica), Asia, Africa (sportivii din Maroc aşteaptă viza) sunt aşteptate să-şi trimită reprezentanţii la Ploieşti, preşedintele Federaţiei Române de Sambo – Viorel Gâscă, organizatorul întrecerii alături de Ministerul Tineretului şi Sportului, punând la cale ultimele amănunte organizatorice.
Ţara noastră va participa la întrecerea – care are programate primele lupte vineri dimineaţă (calificări), iar festivitatea de deschidere, tot vineri, la orele 17,00 – cu o delegaţie formată din 31 de sportivi. Aceştia se află în cantonament la Izvorani, joi urmând să ajungă la Ploieşti, alături de delegaţiile celorlalte ţări participante.