Oamenii de ştiinţă japonezi susţin că au adus pe lume pui de şoareci din ouă, create în întregime în laborator, folosind eşantioane de celule ale pielii de şoarece.
Puii născuţi din ouă s-au dovedit a fi sănătoşi şi au fost capabili să conceapă la rândul lor. Experţii spun că aceste descoperiri oferă viitorului o speranţă în ceea ce priveşte tratamentul de fertilitate pentru cupluri, informează BBC.
Totodată, aceştia susţin că mai au nevoie de câţiva ani de studiu pentru a fi posibil saltul către om.
Oamenii de ştiinţă au reuşit deja să conceapă spermă în laborator, pentru care au folosit o celulă stem de embrionare imatură, care este cunoscută pentru abilitatea de a se transforma în orice alt tip de celulă.
Echipa japoneză, coordonată de Prof. Katsuhiko Hayashi, a luat celulele dintr-o coadă de şoarece şi a reprogramat celulele adulte înapoi la celule imature. Nu toate ouăle pe care le-au creat în laborator au fost sănătoase sau viabile. Dar cele care s-au dovedit a fi au fost fertilizate de spermatozoizi, într-un vas.
După ce aceste ouă fertilizate au fost introduse în pântecul femelelor adulte, acestea s-au dezvoltat în copii aparent sănătoşi. Experţii avertizează că există multe obstacole în calea utilizării acestei metode în cazul oamenilor.
Există obstacole tehnice, dar, fără îndoială, cele mai importante sunt cele legate de siguranţă şi de etică.
Tehnica folosită de către japonezi a necesitat recoltarea de ţesut de la embrioni.
Prof. Richard Anderson, de la Centrul de Sănătate a Reproducerii MRC, de la Universitatea din Edinburgh, a declarat că „într-o zi, această abordare ar putea fi utilă pentru femeile care şi-au pierdut fertilitatea la o vârstă fragedă, precum şi pentru îmbunătăţirea tratamentelor convenţionale pentru infertilitate.”
Prof. Azim Surani a studiat modul în care celulele pielii umane se pot transforma în ouă sau în precursorii spermei. El a spus că, „în ceea ce priveşte oamenii, suntem mult în urmă.” „Nu putem fi siguri că acelaşi lucru se va aplica şi când vine vorba de celulele umane.”
Acesta a mai declarat că este inutil să se speculeze pe această temă. „Din punct de vedere etic, această problemă încă trebuie să fie discutată de către oamenii de ştiinţă, dar şi de societate”, a mai adăugat Prof. Surani.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Soarecii nascuti din oua ofera o speranta in ceea ce priveste...