Începând cu proasta administrare a Ploieștiului, trecând prin problemele în care se zbate județul Prahova din cauza “veneticilor” care sunt numiți în funcții publice fără să aibă habar despre ce înseamnă Prahova, dar înfierând și modul în care acționează unii oameni din Justiție,
Sebastian Ghiță, deputat al Partidului România Unită, își spune punctele de vedere referitoare la toate aceste probleme.
Într-un interviu incendiar acordat ziarului Prahova, Sebastian Ghiță se arată intrigat de faptul că, în Prahova, “baronul DNA” a luat locul baronului local.
– Au trecut mai bine de trei luni de la alegerile locale și vedem că municipiul Ploiești încă nu își revine. Vedem o administrație care este tot mai hulită de omul de rând și o administrație care pare incapabilă să rezolve problemele orașului. Din ce cauză credeți că a apărut această incapacitate a administrației locale de a pune la punct problemele orașului?
– Principalii vinovați, indiferent ce am spune, sunt primarul Adrian Dobre și administrația pe care (nu) și-a construit-o. Este o vorbă la români care spune că peștele de la cap se împute și eu am spus-o și în vară, dar poate nu cu o voce suficient de puternică. Dacă primarul Dobre a ajuns primar pentru că a băut un șpriț cu Volosevici și nu au găsit pe cineva pe care să-l bage în față, atunci trebuie să ne așteptăm și la asemenea rezultate. Ploieștenii au avut de ales între oameni mai serioși, precum Savu sau Grațiela Gavrilescu. Mi-a fost coleg Adrian Dobre, dar trebuie să știe că a fi primar nu este doar o onoare și doar o chestiune cu care te mândrești. El, prin prisma funcției pe care o ocupă acum, are obligații, are treabă. Și Dobre nu își face treaba.
– Primarul Dobre spune că nu are nici posibilitatea de a avea o echipă care să-l sprijine. Ce ar putea face din acest punct de vedere?
– Din nou trebuie să spun că atunci când te înhami la o treabă, trebuie să te și gândești dacă ești în stare să o duci la capăt. Dacă mediul în care ai lucrat îți permite să atragi oameni de încredere, pricepuți și dacă funcționarii care lucrează în primărie te vor respecta și dacă îi poți determina să lucreze. Era de datoria lui să formeze o echipă deșteaptă și să se miște rapid pentru a termina proiectele europene, pentru a reduce datoriile Ploieștiului și a aduce noi fonduri europene, prin proiecte care ar fi trebuit deja promovate. Din câte înțeleg eu, trăiește cu spaima șoricelului în fața “tigresei DNA” Nicoleta Crăciunoiu. Ori ești primar, ori te duci acasă și lași această demnitate unuia care face treabă, care muncește și care reușește. Că doar să vrei și să te plângi de dimineață până seara că nu poți, nu îi ajută în niciun fel pe ploieșteni.
– Spuneți că ar trebui să se ducă acasă. Îi cereți demisia primarului?
– I-o va cere toată lumea și, din câte am înțeles, chiar a amenințat de câteva ori că demisionează. La fel cum și viceprimarul Ganea, de la PSD, ne-a spus că el se retrage, că îl doare inima și că are probleme cu sănătatea. Oamenii aceștia, înainte să apuce să ne păcălească pe toți, ar fi trebuit să se întrebe dacă sunt în stare de ceva și nu doar să îi mintă pe oameni.
– Ați amintit mai devreme despre Nicoleta Crăciunoiu, pe care ați numit-o “tigresa DNA”. De unde acest apelativ?
– Eu o văd ca pe delegatul DNA în Primăria Ploiești, o persoană care amenință pe toată lumea, că ea este cel mai mare turnător la DNA și că, dacă funcționarii ceilalți nu îi îndeplinesc poruncile, îi toarnă la DNA, cu care are o relație specială. Şi nu îi amenință doar pe colegi, ci și pe primar. Or, chestiunea asta deja este strigătoare la cer și dacă alți oameni din oraș nu au curajul să o spună, o voi spune eu. Este ilegal ceea ce face doamna Crăciunoiu, iar acest primar ar trebui să depună o plângere penală pe numele ei pentru abuz în serviciu, pentru că orașul nu poate trăi după bunul plac al “tigresei DNA” Crăciunoiu. Toate aceste lucruri se întâmplă și din cauza faptului că partidele mari din Consiliul Local Ploiești, PSD și PNL, nu gândesc decât în logică electorală. Ele nu își propun să miște ceva.
– Este o continuă dispută în Consiliul Local Ploiești!
– Este mai mult gâlceava proștilor, ar trebui să se așeze toți la masă și să propună proiecte pentru ploieșteni, trebuie să găsească măcar zece lucruri pe care să le facă împreună, pentru că toți trăiesc în acest oraș. Există posibilitatea de a face acest lucru, dar trebuie niște oameni mai școliți, mai dispuși la echilibru, așa cum aș putea să îl dau exemplu pe Bogdan Toader, care este un tip echilibrat, rațional. Nici nu știu cine conduce PNL Prahova acum! A… Un tip de la Călărași, care, dacă nu stă pe aici prin Prahova, cu cine să porți o discuție? Cum, de altfel, șef la SRI avem din nu știu ce județ și, mai nou, prefectul e adus din Călărași. Trebuie să înțeleagă toți ploieștenii că destinele orașului și ale județului sunt conduse de unii de prin alte părți, pentru că poate asta s-a dorit, să ne conducă străinii de acest județ. Din cel mai mare, puternic industrializat și școlit județ din țară, nu au reușit să aleagă 10 oameni care să conducă. Și așa, tot felul de piloși de pe la
București au ajuns să conducă toate instituțiile de care depinde viața prahovenilor.
Experimentul Prahova
– E o problemă cu judeţul Prahova în prezent de este condus de niște oameni care nu sunt originari din Prahova?
– Ceea ce se întâmplă cu ONG-urile lui Soros care ne-au pus miniștri, au pus prim-ministru, șefi la Parchete, care acum se pregătesc să dea ultimul atac statului român, a fost un experiment făcut anterior pe județul Prahova. Şi la Prahova ne-au pus șefi numai străini de județ. Și au lovit cu putere în baronul local, inițiind un nou concept: baronul DNA.
– Ce înseamnă acest concept?
– Asta înseamnă că, dacă înainte toți acuzam că lucrări publice sau puterea din județ aparțineau baronului politic, acum puterea aparține baronului DNA. Şi vă dau un exemplu: baronul Negulescu.
– Pe procurorul Negulescu îl numiți dumneavoastră baron DNA?
– Nu îl numesc, a devenit deja. Are putere discreționară, interzice oamenilor să mai meargă la serviciu, le interzice să mai plece din localitate sau din județ, le face dosare ca să candideze sau să nu candideze. Mai mult, a trecut și la nivelul următor, mai ales dacă are vreun dosar cu câte un constructor, cum a avut cu Erbașu – am văzut eu pe internet. A avut un dosar de evaziune fiscală baronul Negulescu cu firma Erbașu, care a construit hipodromul din Ploiești. Şi, potrivit informațiilor mele, patronul acestei firme a fost chemat la DNA Ploiești și i s-a spus: Dacă nu dai jumătate din lucrări firmei Eubau, firmă care aparține direct sau prin interpuși prietenului lui Negulescu, atunci îți dau drumul dosarului de evaziune fiscală. Or, asta este de-a dreptul mafie.
– Este un cuvânt dur pe care îl folosiți.
– Din păcate, în interiorul acestei lupte anticorupție, a apărut o mafie care face același lucru pe care îl condamnam la baronii locali. O mafie în interiorul statului, care se preface că se luptă cu corupția, dar de fapt corupe și strică mai mult decât făceau baronii politici. Însă eu sunt convins că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiției și judecătorii Curților de Apel au rămas redute suficient de puternice pentru a rezista și să oprească această mafie. Și un alt punct important: nu toți procurorii fac acest lucru. Însă ceea ce se întâmplă îmi arată care este cursul lucrurilor – înlocuirea baronului local cu baronul DNA, baronul de Justiție, care are puteri mai mari. Baronul care face arestări, care face dosare, care acuză public și care, mai apoi, împarte lucrări prietenilor de șprițuri și de distracție.
– Cine ar trebui să intervină pentru a nu se ajunge la acest lucru, către acest curs al evenimentelor despre care vorbiți dumneavoastră?
– Am spus-o și o repet. Doamna Kovesi, în care societatea avea atât de multă încredere, iar doamna Kovesi nu a reușit să îi oprească pe acești oameni. Târziu a acționat cu cazul Eva de la Iași și nu ia nicio măsură față de abuzurile de la DNA Ploiești și, din acest punct de vedere, greșește. Inspecția CSM va verifica toate semnalele și am speranța că nimeni nu va scăpa nepedepsit de lege, nici măcar procurorii DNA care au ajuns să încalce legea.
– S-a vehiculat ideea că dumneavoastră colaborați cu fostul președinte al României pentru a “lovi” Justiția.
– Nu am tot timpul aceleași idei cu ale domnului Băsescu. Nu este vorba despre lovit Justiția, ci despre faptul că există oameni și în DNA care încalcă legea. În ceea ce îl privește pe domnul Traian Băsescu, acesta are un proiect politic numit PMP, iar eu m-am alăturat, împreună cu domnul senator Daniel Savu și cu domnul profesor universitar Ion Eparu, unui proiect numit Partidul România Unită. În timp ce alți lideri politici precum Dragnea sau Gorghiu au o abordare mai globalistă – adică ne propun să ne predăm cu arme și bagaje străinilor – noi, cei de la Partidul România Unită, vedem altfel lucrurile. Firmele străine nu ajută cu nimic comunitatea, ci doar își slugăresc angajații și se întorc cu toți banii în țările lor. Noi trebuie să ne găsim identitatea economică proprie poporului român.
– Este târziu pentru așa ceva?
– Este destul de târziu. Cred că, în ultimii 10 ani, capitalul românesc a fost chinuit, distrus în așa fel încât aceste firme de afară să găsească aici un adevărat teren viran. Nu trebuie să ne îndepărtăm de Vest, de Occident, ci trebuie să reușim să avem identitatea proprie culturală, să ne păstrăm limba, tradițiile și înțelepciunea specifice poporului român, dar trebuie să ne menținem capitalul românesc puternic. Fără această putere economică nu vom mai fi nimic.
– Putere care a început să scadă destul de mult…
– De aceea, Partidul România Unită a venit cu ideea fermă de a fi oprite privatizările companiilor strategice, cum sunt Romgaz, Electrica, Transelectrica, pentru că altfel vom deveni niște tolerați pe pământurile noastre de către companiile străine. Nu spune nimeni că nu putem lista din acțiuni la Bursă, dar până la 51%, pentru ca statul român și poporul român să nu piardă controlul acestor companii strategice. Străinii vin să facă profit aici, însă antreprenorii români trebuie apărați, protejați. Eu nu sunt împotriva companiilor străine, însă trebuie să existe un echilibru corect între oamenii de afaceri români și oamenii de afaceri străini. Vedem cum reprezentanţii ANAF, de exemplu, controlează firmele românești de dimineața până seara, ca să le blocheze conturile și, implicit, să le distrugă, iar pe la firmele străine nici nu dau. Pe de altă parte, avem Agenția pentru Investiții Străine, programe pentru atras investiții străine. Totul parcă este pentru străini în țara asta. Dar Agenția pentru Investiții Românești există sau ajutoare de stat pentru companiile românești există? Partidul România Unită asta a spus: STOP acordării de ajutoare de stat exclusiv companiilor străine. Dați-le și firmelor românești ajutor de stat, ca să mențină locurile de muncă și să se dezvolte! De aceea trebuie să vină o mișcare politică legitimă, care să spună acest lucru și să îl și pună în practică.
O mare parte din echipa guvernamentală a lui Victor Ponta va veni în PRU
– Pe lângă măsurile pe care le vom propune, alături de eventualii noștri parteneri din Parlament, o mare parte din echipa guvernamentală a lui Victor Ponta va veni în Partidul România Unită. Mulți dintre miniștrii care au participat la succesul Cabinetului Ponta vor candida pe listele PRU la alegerile parlamentare. Pentru că PRU este un partid național, cu o doctrină care se trage din doctrina impusă partidului său de către Nicolae Iorga. Dacă Nicolae Iorga nu a fost un bun român și nu a ținut cu țara lui, atunci chiar că nu aș avea nimic de adăugat!
– Pe de altă parte, însă, Victor Ponta a ales să rămână în PSD. Însă Partidul România Unită folosește imaginea fostului premier pe post de “locomotivă” a Partidului România Unită, așa cum era Ion Iliescu pentru PDSR, pe vremuri.
– Este foarte simplu: PNL folosește imaginea lui Cioloș. Noi suntem cinstiți cu electoratul. Spunem că îl susținem pe Victor Ponta pentru funcția de premier. PSD, în prezent, nu anunță pe cine va susține pentru această funcție foarte importantă a statului. Însă, mai devreme sau mai târziu, lupta pentru funcția de prim-ministru se va da între Ponta și
Cioloș. Iar PSD va trebui să țină cont de acest lucru. Este greșit ca să nu defilezi la alegeri cu cel mai important lider politic din România, așa cum face PSD, fiind o mare greșeală.
– Întorcându-ne la viața politică preelectorală din Prahova, cum caracterizați ceea ce se întâmplă în sânul marilor partide, cum sunt PSD și PNL, dar și în ALDE Prahova, unde am avut de-a face recent cu un transfer politic?
– La PSD, din păcate, au pus pe liste sau își propun să pună pe liste niște măscărici. Au dat deoparte toți oamenii importanți – profesori universitari, doctori, ingineri – și au pus diverși prieteni de-ai lor. Îi cunosc pe oamenii aceia, dar nu au ce să caute în Parlament.
– Cred că este cam dur cuvântul pe care l-ați folosit, domnule Ghiță…
– … Din păcate, la PNL, avem de-a face cu niște venetici, adică niște oameni care nu cunosc problemele județului Prahova.
– Ce ați alege între venetici și măscărici?
– Sigur nu aș alege amestecații de la ALDE. Acolo, după ce s-au luptat zi de vară până-n seară, s-au amestecat Volosevici cu Gavrilescu. Dacă se înțeleg atât de bine după ce se certară acum două luni, ce vor face peste două luni? Trecând de ce se întâmplă pe la alte partide, eu cred că Partidul România Unită – cu domnul senator Savu și cu domnul profesor universitar Eparu – prezintă o ofertă electorală foarte bună, pentru că sunt patrioți și oameni care țin la țara lor, oameni pe care nu îi poți acuza de corupție și care erau cu adevărat social-democrați. De ce au ajuns măscăricii pe liste și nu niște profesori universitari, asta nu pot să explic, dar cred că este o greșeală a PSD.
– Vorbiți despre domnii Ion Eparu și Daniel Savu. În ultima perioadă, au apărut zvonuri că și domnul Savu va fi chemat în curând la DNA.
– Eu nu cred aceste zvonuri și în altele pe care le împrăștie domnul procuror “Portocală”.
– „Portocală” fiind…?
– Negulescu, scuze. Realitatea este că domnul Savu a trăit toată viața din salariu, locuiește cu familia sa, a declarat mereu veniturile, nu a făcut afaceri nici cu statul, nici private. Amenințările astea, care vin ca urmare a dezvăluirilor pe care le-a făcut în legătură cu procurorul Negulescu, nu mi se par niște chestiuni în regulă. Mai devreme sau mai târziu, vor ieși la iveală.
– Revenind la politică. Veți candida pentru un nou mandat în Parlament?
– Cred că da. Opțiunea mea ar fi să candidez pe locul doi pe lista pentru Camera Deputaților a Partidului România Unită, după domnul Eparu, pentru că trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.
– Această decizie de a candida pentru un nou mandat nu ar putea să genereze un nou val de dosare penale pe numele dumneavoastră?
– Cred că după atâtea scandaluri publice, cei de la DNA se vor opri în a se amesteca în politică și vor înțelege că nu pot face politică în locul politicienilor, așa cum politicienii nu fac justiție în locul lor!
Interviu realizat de Violeta Stoica