Petre Apostol

Secţia de şah de la CSM Ploieşti, de care se ocupă antrenorul emerit Gheorghe Văsii şi soţia sa, Filoftia Văsii, a înregistrat rezultate notabile, la finalul săptămânii trecute, la două concursuri naţionale. Participând pe banii părinţilor, Antonia Ciapă şi Mihai Militaru au reuşit să bifeze medalii la probele la care au concurat.
Antonia Ciapă a participat la Cupa Horezu, concurs desfăşurat la Râmnicu Vâlcea, pentru copii de zece ani, cu ritm de joc 90 minute + 30 secunde/mutare/jucător, la startul căruia s-au aliniat 65 de sportivi. Reprezentanta clubului ploieştean a acumulat 4,5 puncte la capătul celor şapte runde programate, obţinând medalia de argint în ierarhia feminină, ocupând locul 16 în clasamentul general.
În privinţa lui Mihai Militaru, acesta a concurat la Cupa CSU Bucureşti, întrecere de şah clasic pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, cu ritm de joc de 61 minute/jucător. În vârstă de numai 9 ani, elevul profesorului Gheorghe Văsii a reuşit să obţină medalia de bronz la categoria
10 ani, înregistrând patru puncte în cele şase runde programate.