Astra 2 şi Petrolistul Boldeşti – cele două divizionare C care activează în judeţul nostru au avut parte de deplasări „ciudate” la sfârşitul săptămnii trecute, ambele partide – jucate, la Cernavodă („satelitul” campioanei), respectiv la Modelu – Călăraşi, fiind unele nerecomandate cardiacilor.
„Scenariul” a fost unul asemănător penru cele două grupări, până la un moment dat, în sensul că atât „Boldeştina”, cât şi Astra 2 au avut meciul „în mână”, cum se spune, însă, rezultatul final a fost favorabil, cu mari emoţii şi noroc, doar pentru echipa lui Marius Măldărăşanu, la Cernavodă, în timp ce elevii lui Marian Ilie au trăit „una dintre marile dezamăgiri sportive”, după cum recunoştea chiar antrenorul.
Axiopolis Cernavodă – Astra 2: 2-3
Tinerii jucători ai Astrei (fotbaliştii „de câmp”, titulari, au fost, toţi, născuţi între anii 1996 şi 2000)au avut parte de un început de meci perfect, la Cernavodă, unde au marcat de trei ori în intervalul minutelor 15 şi 21, prin Silviu Balaure (o dublă, după centrări venite, de fiecare dată, din banda dreaptă, de la Mihăilă, respectiv Chişi) şi fiul lui Marius Şumudică, „juniorul” repetând execuţia de acum 3 runde – şut din careu, plasat, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă.
La „adăpostul” acestui 0-3 care părea să liniştească spiritele în tabăra gazdelor, jucătorii Astrei au făcut „un pas înapoi” şi, până la pauză au primit un gol, pentru ca gazdele să fie „pe val”, după ieşirea de la cabine, când au marcat pentru 2-3! Iar jocul, din acest moment „a înnebunit”, transformându-se într-o dispută „pe contre”, Astra 2 având o bară, prin Răileanu, iar oaspeţii – o şansă imensă de a întoarce soarta punctelor, în min. 74 primind un penalty la un fault stupid al lui Nedelcovici, tot portarul Astrei reparându-şi greşeala, cu o intervenţie salvatoare la şutul de la punctul cu var, expediat de Dogaru! A rămas 2-3 şi, într-un fel, pentru echipa lui Măldărăşanu s-a „compensat” ghinionul avut runda precedentă, cu CSM Olteniţa…
„Satelitul” Astrei a evoluat în formula: Nedelcovici – Mihăilă (80 Oaie), Pahonţu, Nicorescu, F. Ioniţă (74 Roman) – Răileanu, Banu (63 Vârtej) – Chişi, A. Gheorghe (46 Cioran), Balaure – Şumudică jr.
Modelu – Petrolistul Boldeşti 4-3
„Nu am păţit aşa ceva în cariera mea de antrenor” – a fost concluzia lui Marian Ilie după meciul de la Modelu, unde Petrolistul a condus cu 2-0 şi 3-2, dar a pierdut toate puntele puse în joc! „Am dominat categoric repriza I, marcând de două ori, şi o mai puteam face apoi, fără probleme. Apoi, am primit gol, până în pauză, la singura lor ocazie de gol şi ţin să remarc faptul că am întâlnit un adversar care nu a jucat agresiv şi a fost un arbitraj, de asemenea, fără probleme. Am fost egalaţi, după o gafă a portarului meu, apoi, am revenit pe tabelă în avantaj, cum era normal, pentru că jucam mult mai bine, după al doilea gol al lui Mişu Ene având, din nou, şansa de a ne desprinde decisiv, la 4-2. Apoi, din unele greşeli greu de explicat şi situaţii întâmplătoare, am primit două goluri şi am plecat fără niciun punct. Ce să vă spun, la golul lor de 3-3, jucătorul meu de bandă – Moise – iese afară, că îşi rupsese gheata, şi până să reintre, adversarul lui direct a marcat, apoi, Tudorie a scăpat singur cu portarul, de la jumătatea terenului şi a alunecat în momentul şutului!” – povesteşte Ilie, care acuză calitatea slabă a jucătorilor săi „under 19”, plus absenţa de mai lungă durată a lui Mihai Tudor – accidentat la spate.
„Boldeştina” a utilizat în acest meci pe Cotolan – Zamfir, D. Petre, Ionescu, Moie (85 Anghel) – Micu, Puchea – Iancu, Tudorie, Cr. Mihai (83 Ioniţă) – M. Ene.
Liga 3, seria a II-a, rezultate şi clasament
Înainte Modelu – Petrolistul Boldeşti 4-3
N. Bucă (38), Raul Istrate (50), Costin Niţescu (66), R. Mihalache (83) / Puchea (13), Cr. Ene (23, 51)
Dinamo Bucureşti II – Metaloglobus Bucureşti 1-3
Robert Moldoveanu (81 – pen.) / Valentin Ghenovici (3), Viorel Militaru (33), Andrei Dragomir (55)
Delta Dobrogea Tulcea – Viitorul Domneşti 2-1
Silviu Moise (23, 38) / Olaru (55 – pen.)
SC Popeşti Leordeni – CS Tunari 2-0
Alexandru Mărgărit (31), Alin Angelescu (62)
Axiopolis Sport Cernavodă – AFC Astra II 2-3
Dogaru (41), George Andreescu (46) / Silviu Balaure (15, 21), Marius Şumudică jr. (17)
CSM Olteniţa – Viitorul Constanţa II 2-3
Cosmin Ionică (5), Alexandru Vasilescu (39) / Alexandru Cicâldău (48, 63), Cristian Ene (55)
Unirea Slobozia – Arsenal Malu 4-1
Răduca (24, 36), Constantin Toma (52), Călin (70) / Ionuţ Danciu (55)
1 Viitorul Constanţa II 5 4 1 0 14-7 13
2 Metaloglobus Bucureşti 5 4 1 0 13-7 13
3 AFC Astra II 5 3 1 1 10-7 10
4 CS Tunari 5 3 1 1 5-4 10
5 SC Popeşti Leordeni 5 2 2 1 4-2 8
6 Înainte Modelu 5 2 2 1 12-11 8
7 Unirea Slobozia 5 2 1 2 8-6 7
8 Dinamo Bucureşti II 5 1 3 1 8-7 6
9 Petrolistul Boldeşti 5 2 0 3 9-12 6
10 Axiopolis Sport Cernavodă 5 1 1 3 8-10 4
11 Viitorul Domneşti 5 1 1 3 7-9 4
12 CSM Olteniţa 5 1 1 3 7-9 4
13 Delta Dobrogea Tulcea 5 1 1 3 8-12 4
14 Arsenal Malu 5 0 0 5 3-13 0
Etapa viitoare (6), 7-8 octombrie, ora 15,00
Viitorul Domneşti – Dinamo II
Petrolistul Boldeşti – Delta Dobrogea Tulcea
CS Tunari – Înainte Modelu
Astra II – Gloria Popeşti Leordeni
FC Viitorul II – Axiopolis Sport Cernavodă
Arsenal Malu – CSM Olteniţa
Metaloglobus Bucureşti – Unirea Slobozia














