Leon Chirila
Mai zilele trecute, premierul Dacian Cioloş se văita că, după patru ani şi jumătate petrecuţi la Bruxelles, a constatat că aici, în România, tot…hârjonindu-se pe fotoliul de primă mărime din Palatul Victoria, resimte o durere determinată de …”lipsa de încredere” a celor cu care se întâlneşte sau vorbeşte! „Nimeni nu crede în ceea ce spun” – comentează premierul şi exemplifică prin faptul că cel mai mult este întrebat dacă se va implica în politică, dacă va candida, dacă va intra în PNL şi dacă îi surâde să fie, în continuare, premier! Şi cum, de fiecare dată, domnul prim-ministru a negat astfel de eventualităţi, reformularea acestora cu o frecvenţă aproape cotidiană a început să-i dea…dureri! Iar faţă de acestea, nu cred că-i trebuie vreun consult medical sau să îngurgiteze mai ştiu eu ce pastile făcătoare de minuni. Indiferent ce va face şi cum se va…simţi, astfel de întrebări îi vor fi adresate pentru că aceasta-i viaţa, aceasta-i perioada, aceasta-i soarta unui premier! Iar pentru a nu-şi mai da singur dureri de cap, îi recomandăm să ia aminte la ceea ce se petrece în jurul său. De exemplu, PNL nu are un lider (nici acum când bicefalitatea a dispărut) care „să tragă” după el partidul şi să-l ducă măcar la cei 20% pe care îi obţinea cândva! Pe de altă parte, prietenii săi, peneliştii, îl gâdilă, îl mângâie, îi caută-n coarne şi-i admit, cu aplauze furibunde, tot ceea ce face; ba îi şi propune, mai mult sau mai puţin subtil, mai direct sau mai pe ocolite, să preia şefia PNL! Cu alte cuvinte, dl. Cioloş ar trebui să nu se mai vaite de neîncrederea pe care o sesizează frecvent la cei din jur pentru că, pe de o parte, este ceea ce este şi PNL-ul îl doreşte, iar pe de altă parte, lipsa de încredere a românilor, dacă bine observăm, se manifestă de mai mult timp şi pe mai multe…registre!
De fapt, întreaga societate este caracterizată de neîncredere sau, mai bine zis, şi-a pierdut încrederea: în prieteni, în cei apropiaţi, în cei din jur ş.a.m.d. În afaceri, de pildă, pentru că-i vremea lor, tovarăşi de drum care au succes o vreme, sunt loviţi, la un moment dat, de neîncredere şi „se rup” unul de altul, iar apoi se dau pe mâna…DNA! Neîncrederea românului este şi faţă de sistemul sanitar –arhicunoscute fiind o sumedenie de exemple, sau faţă de justiţie, despre care nu trebuie să ai studii juridice ca să vezi „strâmbătura” judecăţii pentru furtul unei raţe (ce se lasă cu puşcărie) faţă de cea cu „tunul” de milioane de euro după care autorul se pricopseşte cu o…condamnare cu suspendare!?! Ca să nu mai spun că până şi ministrul Justiţiei a minţit la… CEDO!
Neîncrederea, care acum îi dă dureri premierului, este, cum spuneam, mai veche, are rădăcini adânci printre cei care s-au făcut că ne conduc! Amintiţi-vă, astfel, de Traian Băsescu, care declara din străfundul firii sale că va demisiona dacă Parlamentul îl va suspenda, şi n-a demisionat nici până astăzi! Sau când ne asigura că România nu va fi atinsă de criza economică, pentru ca, apoi, să taie un sfert din lefurile bugetarilor! De asemenea, promisiunile din campaniile electorale – care ne trimit pe culmile…progresului şi civilizaţiei – „se sting” imediat ce aleşii simt, sub ei, căldura fotoliului parlamentar!
Toate acestea şi multe, multe altele la fel de nefireşti şi de condamnabile au condus la generalizarea lipsei de încredere a populaţiei în conducerea societăţii – în ansamblu şi pe plan local, cetăţeanul punându-şi frecvent întrebarea, în stilul lui Nenea Iancu: pe cine să mai crezi? Premierul Dacian Cioloş are dreptate când spune că „nimeni nu mai are încredere în nimeni”, dar nu trebuie să uite că peştele de la cap se-mpute, iar el este un fel de…cap! Şi, în acest caz, nu cred că-i firesc să se văicărească de vreo durere!
