F. T.

Pentru concursul de angajare din rândul civililor în poliția prahoveană și-au depus dosarele, până în ziua de 7 octombrie (data limită de înscriere), 384 de candidați, aceștia urmând să susțină, zilele acestea, proba de testare psihologică.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, pentru ocuparea celor 92 de posturi scoase la concurs, opțiunile au fost următoarele: pentru 27 de posturi de ordine publică din mediul urban – 89 de candidați; pentru 42 de posturi de ordine publică din mediul rural (ajutor şef de post) – 19 candidați; pentru un post de ordine publică din mediul urban de conductor câine – 27 candidați; pentru trei posturi de ordine publică din mediul rural de conductori câini (ajutori şef de post) – 11 candidați; pentru 17 posturi de agenţi poliţie rutieră – 62 de candidați.
De asemenea, pe cele două posturi de reîncadrare în sistem și-au depus candidaturile două persoane (foste angajate în poliție): – una pentru funcția de ofițer și o alta pentru ocuparea postului de agent.
Reamintim că, la începutul lunii curente, M.A.I. a demarat una dintre cele mai ample acțiuni de recrutare din rândul civililor, la nivel național fiind disponibile 5.416 posturi de polițiști, pompieri, jandarmi.