N. D.
Conducerea administraţiei judeţene a anunţat că s-a finalizat licitaţia pentru “Corn şi lapte”. Chiar ieri a fost semnat contractul de atribuire, dar distribuirea produselor către elevi, se va face numai după perioada legală ce se ia în calcul pentru depunerea unor eventuale contestaţii. “Posibil ca peste două săptămâni să demareze procedura de distribuire, în unităţile de învăţământ, a celor două produse. Pentru lapte UHT, licitaţia a fost câştigată de o firmă din Timişoara, iar pentru corn – de o asociere a unor firme de panificaţie din Prahova, care au mai câştigat contracte similare şi în anii trecuţi”, a declarat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. În total, pentru beneficiarii din Prahova vor fi distribuite 74.000 de porţii de lapte şi corn, valoarea licitaţiei fiind evaluată la suma de
14 milioane de lei.















