Florin Tănăsescu

În momentele de cumpănă ale existenței, când nu ai de ce sau de cine te agăța, este bine să suni un prieten, pentru a-i cere un sfat, dar și mai indicat este să te faci amic cu cineva. Măcar până treci puntea.
Dovadă stă în acest sens faptul că, în urmă cu puțin timp, unul dintre cei mai realizați oameni – nu neapărat profesional, ci politic – Alina Gorghiu, președinte unic, ca și Iohannis, i-a făcut cu ochiul ministrului Sănătății, la modul “Te-am văzut, te-am plăcut, ce rămâne de făcut?”.
Cu amendamentul că mult blamații comuniști își puneau aceeași întrebare („Ce-i de făcut”) și mai apoi își suflecau mânecile, luând taurul de coarne, să vedem cum stau lucrurile în vremurile de azi.
În primul rând, pentru înjghebarea/reînjghebarea unei legături, trebuie învățat limbajul dragostei. Cam cum procedează Liviu Dragnea, care se adresează prin intermediul tubului catodic lui Ponta tutuindu-l cu Victor în sus, Victor în jos, adulmecând primejdia unui divorț. Pe mai departe, același limbaj al iubirii mai mult sau mai puțin condiționate față de electorat, tot Dragnea îl practică, aruncând pastila cu salariul minim de 1.400 de lei, facilități pentru pensionari, reducerea drastică a TVA, bla, bla, bla.
Sub semnul zodiacal al “Sărutului dat leprosului” stă și acțiunea lui Nicușor Dan, care a găsit de cuviință să impresioneze bucureștenii și alți corporatiști din țară cu atitudini desprinse din deviza “Deasupra cerul înstelat, în mine, legea mea morală”, dormind, cu ocazia “Nopții Persoanelor fără Adăpost ”, în sac de dormit, pe stradă. Context în care ne gândim că mai bărbată a fost parcă Elena Udrea, care a sărit în gol, din văzduh, cu parașuta.
Firește, la mare rang vor fi și emisiunile televizate, în care foști sau viitori demnitari vor muri de grija telespectatorilor, și-n care se vor lansa promisiuni subsumate refrenului ”De-ai fi tu salcie la mal, m-aș face râu în calea ta”.
Gând la gând cu bucuria votanților sunt și primarii din teritoriu, care, la Festivalul Țuicii, al Vinului, al Toamnei sau al Brumei, pun de câte-o paranghelie laolaltă cu electoratul, sub câte –
o foaie de cort, doar-doar or scoate procentajul minim trasat de la București.
Nu trebuie uitată nici activitatea febrilă a DNA – această primă, a doua, a treia și a patra putere în stat -, care, de grija avutului neamului, recuperează prejudiciu după prejudiciu creat prin acțiuni de genul abuz contra intereselor persoanelor sau în serviciu.
O dovadă de apropiere de sufletul și simțirea norodului vor fi și apropiatele pupături televizate de moaște, cu ocazia Sf. Parascheva, a Sf. Dumitru și a cui s-o mai nimeri sau o mai fi canonizat.
În rest, “Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc și singur !”