Ana Maxim

Cei mai buni artişti participaţi la ediţia din acest an a Festivalului Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk Festivalului Castanilor „In Memoriam Gabi Dobre” au fost premiaţi sâmbătă seara, în cadrul unei gale desfăşurate la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti.
Trupa “Folk Band Imperfect” din Bucureşti este cea care a reuşit să câştige Marele Trofeu, dar și Premiul de Popularitate, decernat pe baza voturilor publicului. Membrii trupei sunt Cristian Mihai – în vârstă de 23 de ani, student la Conservator, și Alexandru Panvilov – 22 de ani, student la Academia de Ştiinţe Economice din Capitală. Cei doi au cucerit publicul cu melodiile ”2 Mai” și ”Tărâmul auriu”, ambele compuse de Cristian Mihai. Tinerii au decis să formeze o trupă cu doar o săptămână înainte de a se înscrie în concursul de la Ploieşti.
Pe scena teatrului au urcat şi artiştii din grupul ploieștean „Cântec nou”, câştigător al Premiului Special ”Gabi Dobre”. Distincţia a fost înmânată de poeta Clara Mărgineanu, membră a juriului și fostă colegă a regretatului jurnalist ploieștean, pe vremea când acesta lucra la TVR. Premiul „Radio România“ a fost câștigat de grupul format din Ciprian Cotruța și Claudiu Cârstean din Iași, iar Premiul decernat de firma BES a ajuns la două soliste: Dana Florian și Ana Maria Dumitru din București. Juriul a mai decis decernarea următoarelor distincții: Premiul pentru creație – Liviu Băițel, din Eforie Nord, județul Constanța, Premiul pentru Interpretare Solist – Șerban Goșa (chitară), din Alba Iulia, Premiul pentru Interpretare Grup – trupa Unda din Brașov, Premiul pentru Măiestrie Instrumentală – Rodica Boldorea (vioară), de la grupul ploieștean Cântec Nou. Din juriul de specialitate au făcut parte : Titus Andrei, Viorel Gavrilă, Mihai Cosmin Popescu, Clara Mărgineanu şi Iulian Anghel. În cadrul festivalului, organizatorii au difuzat şi un poem video dedicat jurnalistului Gabi Dobre, realizat de poeta şi jurnalista Clara Mărgineanu. Spectatorii au avut ocazia să urmărească scurte fragmente din emisiuni realizate de Gabi, imagini de la evenimente la care a participat şi imagini în care acesta apare înconjurat de colegi. Un alt moment emoţionant a fost prezentarea cărţii regretatului jurnalist, intitulată “Viaţa ca o luptă”, reeditată recent, cu finanţare din partea firmei BES. La manifestare au participat părinții lui Gabi Dobre – Viorica şi Doru Dobre, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură ploieştene, artişti plastici, solişti etc. Toţi participații la eveniment au primit câte un exemplar gratuit al volumului în care jurnalistul aminteşte etapele importante din cariera sa şi dificila luptă dusă pentru a învinge boala ( din păcate, îndrăgitul jurnalist, la iniţiativa căruia a fost organizat şi festivalul de folk de la Ploieşti, s-a stins din viaţă în 2005, la numai 33 de ani ). Tot sâmbătă, în foaierul teatrului, a avut loc vernisajul Taberei de Creație Plastică 2016 Aiud, la care au participat artişti plastici prahoveni, manifestarea desfăşurată sub egida celor “100 de ani ai Fundației Rotary sărbătoriți prin artă”. Publicul prezent la Festivalul Castanilor, în zilele de vineri şi sâmbătă, a putut urmări şi recitaluri susţinute de Alexandra Sidor & Ioan Onişor, Dinu Olăraşu, Bobo Burlăcianu &Ada Milea, Alina Manole trio, Mircea Bodolan, Alexandru Andrieş, cu Maria Mîntulescu şi Sorin Romanescu. Festivalul a fost organizat de Primăria Ploiești, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale“ şi Teatrul „Toma Caragiu“.