Petre Apostol

Clubul Sportiv Şcolar „Constantin Istrati” din Câmpina, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova, organizează, la finalul săptămânii, „Cupa Prahovei” la atletism, concurs interjudeţean dedicat probelor de aruncări.
Întrecerea va avea loc sâmbătă, 22 octombrie, la baza sportivă de la CSŞ „Constantin Istrati” (Căminul Petrol) din Câmpina, fiind aşteptaţi sportivi de la zece cluburi din ţară, la toate categoriile de juniori şi copii 1, născuţi între 1997 şi 2004. Se vor desfăşura probe de aruncare a suliţei, aruncare a discului, aruncare a greutăţii şi aruncare a ciocanului, fiind binecunoscută şcoala câmpineană de aruncări de la CSŞ „Constantin Istrati”, de care se ocupă antrenorul coordonator al secţiei, profesorul Nicolae Pavel.
Conform organizatorilor, concursul îşi propune să verifice nivelul de pregătire a sportivilor de performanţă, dar şi să continue procesul de selecţie.
De remarcat faptul că la concurs vor asista, în calitate de invitaţi de onoare, sportivi de renume ai atletismului românesc şi mondial, precum Gheorghe Megelea – primul sportiv român care a obţinut o medalie la atletism în cadrul Jocurilor Olimpice (bronz, la aruncarea suliţei, la ediţia de la Montreal, Canada, din 1976), Nicoleta Grasu – vicecampioană mondială (Edmonton – Canada, 2001) şi europeană (Barcelona – Spania, 2010) la aruncarea discului, Dan Serafim – antrenor federal emerit, considerat „părintele” aruncătorilor români, precum şi Adalbert Meheş – antrenor federal.
PROGRAMUL CONCURSULUI
* 9:30 – proba de aruncare a ciocanului
* 10:30 – proba de aruncare a greutăţii
* 11:30 – proba de aruncare a discului
* 12:30 – proba de aruncare a suliţei
* 13:30 – festivitatea de premiere
Toţi sportivii vor avea dreptul la şase încercări. Se vor acorda diplome, medalii şi echipament sportiv primilor trei clasaţi la fiecare probă. De asemenea, cele mai bune performanţe din concurs, conform tabelei Federaţiei Internaţionale (IAAF), atât la fete, cât şi la băieţi, vor fi recompensate cu câte o cupă şi o diplomă. Profesorii şi antrenorii vor primi, totodată, diplome de participare.