O importantă delegație din Republica Populară Chineză a fost, sâmbătă, la Ploiești. Oaspeții au fost însoțiți de Bing Zhingang, viceguvernator al Provinciei Liaoning, vizita fiind realizată în contextul proiectului ce vizează dezvoltarea Parcului Industrial de la Băicoi al companiei Meteor Internaţional Import Export ce are acționari chinezi. Astfel, se dorește identificarea condiţiilor de punere în practică a unor viitoare investiţii, într-o primă etapă fiind vizată extinderea Parcului Industrial de la Băcoi, principalele proiecte ale delegaţiei chineze fiind dezvoltarea infrastructurii de construcţii, racordarea la utilităţi precum şi construirea unui centru expoziţional în judeţul Prahova. Acest proiect de dezvoltare, evaluat la 50 de milioane de euro, a căpătat contur şi datorită facilităţior fiscale, administrative şi a celor legate de furnizarea utilităţilor necesare dezvoltării activităţilor economice în acest parc, care au fost oferite de către autoritățile prahovene. Prin urmare, se estimează că un număr de 30 de societăți şi importanţi investitori clasaţi în top 500 al celor mai puternice companii din China au interesul de a-şi dezvolta afacerile în România, în Prahova, în Parcul Industrial de la Băicoi.
Discuțiile despre acest proiect au fost purtate într-un cadru oficial, la întâlnire participând vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, subprefectul Mădălina Lupea şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.
Intenția investitorilor chinezi de top de a veni în Prahova a fost salutată de către autoritățile județene, având în vedere importanța pe care o are Provincia Liaoning. Concret, provincia menționată – cu o populaţie de 44 milioane de locuitori – este cea mai veche şi cea mai importantă zonă industrială din China, aici dezvoltându-se sectoare economice precum industria aeronautică şi aeroportuară, industria navală, industria auto și cea feroviară, IT, industria construcţiilor şi a materialelor de construcţii şi cea agro-alimentară.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita