Ultima rundă din Ligile judeţene a avut câteva episoade „obişnuite”, precum contestaţii, o neprezentare şi întreruperea unui meci.
Cel mai grav eveniment a avut loc la Puşcaşi (unde a jucat AS Româneşti), acolo unde jucătorii echipei Vulturul Zănoaga au părăsit terenul de joc, după ce un jucător al acestei echipe fusese grav accidentat de către un adversar (arbitrul Vulpe acordând, de altfel, cartonaşul roşu, celui care a avut intrarea violentă). Meciul AS Româneşti – Vulturul a fost întrerupt la scorul de 3-2, şi, foarte probabil, va fi omologat în favoarea gazdelor, care, totuşi, devin o echipă „sperietoare”, nefiind prima dată când la Româneşti sunt incidente, şi AS Pleaşa retrăgându-se de pe teren, tot la un meci cu echipa mai sus menţionată!
În seria Slănic, echipa Muntenia Blejoi nu s-a prezentat la jocul de la Bertea, decizia celor de la Blejoi fiind surprinzătoare – ştiut fiind că această grupare nu a avut niciun fel de probleme de la înfiinţarea ei.
La meciul Oţelul Larissa – Olimpia Gornet Cricov, ambele echipe au contestat jucători de la echipa adversă, rămânând de văzut şi dacă aceste contestaţii vor fi susţinute financiar.
Reamintim că unele dintre echipele din eşaloanele inferioare judeţene au astăzi „zi de Cupă”, fiind programate şapte jocuri, după următorul program:
Stejarul Goruna – CSO Slănic
Viitorul Proviţa – Muntenii Câmpina
CS Măneşti 2013 – AS Tg. Vechi Stănceşti
Olimpia Gornet Cricov – AS Pleaşa
Progresul Tomşani – Oţelul Larissa
Speranţa Olari – Arizona Zalhanaua
Şoimii Apostolache – Luceafărul Drajna