Inspectorii ANAF se duc prea târziu în control

Datele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) arată că inspectorii se duc prea târziu în control și constată obligații fiscale prea mari, la care se adaugă penalizări, este de părere președintele instituției – Dragoș Doroș, citat de Profit.ro.
“Analizele noastre ne spun că ne ducem în control prea târziu, constatăm sume prea mari, penalitățile care vin atașate sunt prea mari, iar activele nete pe care aplicăm aceste sume suplimentare și penalități sunt prea mici. Atunci rezultă insolvențe și din aceste insolvențe procentul de revenire în circuitul economic normal este de 3-4%, ceea ce este nemulțumitor pentru noi. Ce ne-am dori noi ar fi să ne ducem cât mai devreme, să constatăm sume mai mici pe active nete mai mari, mai ușor de plătit și companii care să poată să supraviețuiască”, a spus Doroș.

Rectificare bugetară în luna noiembrie

Luna viitoare, Guvernul va realiza o nouă rectificare bugetară, în cadrul căreia se vor lua bani de la proiectele de investiții care nu au șanse de implementare și vor fi distribuiți către cele cu o implementare mai bună, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
„La rectificare, facem o analiză asupra proiectelor de investiții pe care ministerele le-au avut în derulare și, acolo unde nu există șanse rezonabile ca proiectul să fie implementat, desigur acei bani se redistribuie către proiecte a căror implementare este mai bună”, a explicat Dragu.

Listarea companiilor românești, la Londra, nu îmbunătățește valoarea acestora

Șeful Bursei de Valori de la Bucureşti, Ludwik Sobolewski, a declarat pentru Ziarul Finaciar că listarea, la Londra, a companiilor româneşti, nu îmbunătățește valoarea acestora, ci ar conduce la fragmentarea lichidităţii. De asemenea, el s-a arătat sceptic în ceea ce privește atragerea așa-zișilor noi investitori.
„ Am auzit păreri conform cărora listarea la Londra aduce noi investitori. Eu nu înțeleg de ce acești noi investitori trebuie să fie priviţi ca fiind mai valoroşi decât cei anteriori, atât timp cât nu se îmbunătăţeşte lichiditatea sau valoarea companiilor“, a precizat, în acest context, Sobolewski.