Economia românească traversează una dintre „cele mai faste perioade“

„În acest moment, în România nu este cazul să fie înăsprită politica monetară, fiindcă economia traversează una dintre cele mai faste perioade”, a spus viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) Liviu Voinea, citat de Agerpres.
El a mai adăugat că economia, bazată pe consum, nu dă semne de supraîncălzire, chiar dacă asistăm la o creștere peste potenţial, această situaţie fiind valabilă doar în ultimele două trimestre. „Finalizăm procesul de redresare. Potențialul economic ar putea, de asemenea, crește pe baza absorbției sporite a fondurilor europene, a proiectelor de infrastructură finalizate și a participării mai ridicate a forței de muncă. Nu este necesară o înăsprire a politicii monetare în viitorul apropiat”, a mai precizat viceguvernatorul Băncii Naționale a României.

Prea puţine locuinţe din România sunt asigurate

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară ( ASF ), Mişu Negriţoiu, a declarat că numai 20 la sută dintre locuinţele din România au asigurare obligatorie, ceea ce înseamnă că avem o problemă care ţine atât de modelul cultural, cât şi de veniturile contribuabililor.
„Soluţiile vor veni tot din industrie, atunci când vorbim despre prevenţie în asigurările împotriva catastrofelor. Când spunem despre o penetrare de până în 20% la asigurări obligatorii de locuinţe, atunci avem o problemă, este clar. Întrebarea este cine sancţionează acest aspect. Asta are de-a face cu modelul cultural, dar şi cu modelul de venituri. În Cehia, de exemplu, asigurarea locuinţei nu este obligatorie, dar acoperirea este de 60%. La noi, mai trebuie lucrat la detalii. Ce propunem este să facem un pas înainte şi partea care revine asigurărilor să fie din ce în ce mai mare”, a mai spus Negriţoiu.

Scădere a inflaţiei în luna septembrie

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a coborât în luna septembrie la -0,6%, de la -0,2% în august, potrivit datelor publicate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), care arată că alimentele s-au ieftinit sensibil luna trecută.
Aceeaşi sursă mai precizează că, luna trecută, alimentele s-au ieftinit , în medie, cu 0,58% faţă de luna august, în timp ce preţurile serviciilor s-au redus cu numai 0,01%. În schimb, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut, în medie, cu 0,21% în septembrie faţă de luna precedentă.