Marian Dima
O situaţie inedită în fotbalul românesc găsim legat de numele Dinamo. FC Dinamo 1948 – echipa de Liga I – are o grupare „satelit”, în Liga a III-a, dar, în paralel, în Liga a V-a bucureşteană există şi un CS Dinamo Bucureşti!
Dacă la primul club menţionat acţionar principal este Ionuţ Negoiţă, iar manager general Adrian Mutu, la „CS” fostul tenismen George Cosac „are drept de semnătură”, paradoxul situaţiei fiind posibil să apară atunci când, să spunem, CS Dinamo ar promova spre Liga a III-a, unde am putea avea un duel între „două echipe Dinamo”!
La CS Dinamo Bucureşti activează şi nu mai puţin de patru jucători ploieşteni, toţi foşti juniori ai Astrei, crescuţi la Centrul de Copii şi Juniori ai clubului din „9 Mai”, care au ales varianta evoluţiei la CS Dinamo, „legând” viaţa lor fotbalistică de studii, toţi devenind studenţi în Capitală, astfel că activitatea în Prahova devenise aproape imposibilă!
Este vorba despre portarul Octavian Stanciu – jucător care bifase şi prezenţe în Liga a III-a pentru Astra 2, precum şi meciuri în primul eşalon judeţean, fiind şi portarul de rezervă al selecţionatei „Prahova Muntenia”, în calificările pentru turneul final UEFA Regions Cup, de fundaşul Andrei Movilă – nimeni altul decât fiul lui Daniel Movilă – fost jucător de Liga I la Astra şi antrenor la juniorii acestei echipe, acum secund la Al Muaidar (Liga I Qatar!), de mijlocaşul Alexandru Brănoiu, precum şi de atacantul Cătălin Stan.
CS Dinamo, cu cei patru ploieşteni în teren, a remizat în ultima etapă, 1-1, cu AFC Rapid – una dintre „urmaşele” Rapidului, în ultima etapă, într-o serie din care face parte şi… AS SC Rapid, o altă pretendentă la istoria şi tradiţia giuleştenilor!