Petre Apostol
Odată cu desfăşurarea Trofeului „Opel”, la Poiana Braşov, a opta etapă din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, s-a tras cortina peste sezonul 2016 al competiţiei, care a programat, şi de această dată, o rundă în judeţul Prahova, la Sinaia.
Clasat pe locul secund la etapa de la Sinaia, desfăşurată la finalul lunii iulie, Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX) a reuşit să-şi treacă în palmares primul titlu naţional din carieră la această disciplină, cu maşina fostului campion, colegul de la echipa CB Autotehnica – Paul Andronic. Cuzma şi-a asigurat titlul de campion încă după prima manşă a etapei de la Poiana Braşov, la care s-a situat al doilea, după principalul său pretendent la marele trofeu al sezonului, Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII).
Astfel, cu nouă puncte acumulate, Cuzma a preferat să nu mai concureze în manşa a doua, care a fost câştigată tot de Lucian Răduţ, cel care s-a impus în clasamentul general al Trofeului Opel, obţinând, totodată, şi titlul de vicecampion naţional.
Campionul de anul trecut, Paul Andronic, nu a beneficiat de un sezon complet în această ediţie, fiind prezent doar la jumătate dintre etapele programate, însă printre rundele la care a luat parte s-a numărat şi Trofeul Sinaia, pe care l-a şi câştigat.
În clasamentul general open al campionatului, Bogdan Cuzma şi-a adjudecat titlul cu un total de 119 puncte, fiind urmat, pe podium, de Lucian Răduţ, cu 111 puncte, respectiv Eduard Stan (Mitsubishi Lancer Evo VIII), cu 62 de puncte.
La celelalte clase principale, medaliaţi au fost următorii piloţi:
Grupa H: 1. Bogdan Cuzma 138p, 2. Lucian Răduţ 136p, 3. Lyuben Kamenov (Bulgaria – Mitsubishi Lancer Evo VIII) 70p
Grupa A: 1. Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) 178p, 2. Adi Iliescu (Mitsubishi Lancer Evo VII) 146p, 3. Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VII) 125p
Grupa N: 1. Călin Manitiu (Subaru Impreza) 207,5p, 2. Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) 189,5p, 3. Cosmin Săliştean (Mitsubishi Lancer Evo VI) 113p
În clasamentul pe echipe, Rally Dream Team s-a impus, avându-i în componenţă pe Lucian Răduţ, Bogdan Ungureanu, Ciprian Ciobotaru şi Gabriel Voicu (Renault Clio Sport), cu un total de 447,5 puncte, depăşind pe CB Autotehnica (439 puncte), din care au făcut parte noul campion Bogdan Cuzma, precum şi fostul deţinător al titlului – Paul Andronic (Mitsubishi Lancer Evo VI).