Etapa a VIII-a din Liga A Prahova programează, de astăzi şi până duminică, 9 octombrie, meciuri interesante, cel puţin trei dintre partide putând fi considerate derbiuri ale rundei, partide cu ambiţii mari puse în joc şi cu implicaţii directe în ierarhia eşalonului judeţean, la vârf.
Chiar astăzi, de la ora 15,00, CSO Plopeni întâlneşte pe CS Blejoi, care pare a fi cea mai solidă echipă, în acest sezon, exceptând Petrolul, care este „scoasă din calcul”, impresia generală fiind că echipa lui Octavian Grigore nu poate rata promovarea, cel puţin pentru simplul motiv că este singura echipă care şi doreşte cu adevărat acest lucru…
În afara partidei de la Plopeni, un derbi se anunţă şi duelul de mâine dimineaţă, dintre CS Cornu şi CS Păuleşti, premiante ale ediţiei trecute de campionat, care acum speră să se apropie cât mai mult de podium, unde sunt „obişnuite” să se claseze.
Nu în ultimul rând, meciul care „închide” etapa, Avântul Măneciu – Petrolul Băicoi, este unul foarte aşteptat, oaspeţii – surpriza campionatului, până acum – având de trecut de o echipă gazdă în căutare de puncte, care, nu demult, „dădea ora exactă” în serie şi care acum poate ajuta, indirect, Petrolul 52 să se detaşeze în fruntea ierarhiei. Ploieştenii nu au emoţii, la propriu, întâlnind una dintre echipele codaşe ale Ligii A, care nu le poate pune vreo problemă, doar diferenţa finală de scor fiind „necunoscuta” întâlnirii de pe „Ilie Oană”.


Programul complet al etapei:


Astăzi, ora 15.00:
CSO Plopeni – CS Blejoi
Sâmbătă, ora 11.00:
Teleajenul Văleni – AFC Brebu
CS Cornu – CS Păuleşti
Sâmbătă, ora 15.00:
Tricolorul Breaza – CS Ceptura
AFC Băneşti-Urleta – Unirea Urlaţi
CS Măneşti Coada Izvorului – AS Tufeni Băicoi
Sâmbătă, ora 16.00:
Petrolul 52 Ploieşti – Unirea Cocorăştii Colţ
Duminică, ora 11.00:
Avântul Măneciu – Petrolul Băicoi

Articolul poate fi citit si in editia tiparita