Petre Apostol

Echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a dat startul turneului organizat de Steaua Bucureşti, întâlnind, ieri, în primul meci al zilei, pe CSM Bucureşti. Întrecerea, intitulată Cupa „Steaua”, are loc la Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” din Capitală, participând clubul organizator, Tricolorul LMV Ploieşti, CSM Bucureşti şi Volei Club Caransebeş.
Elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu au debutat cu un succes în minimum de seturi, în duelul cu CSM Bucureşti, fosta echipă pe care formaţia ploieşteană a întâlnit-o în duelul pentru locul al cincilea în sezonul trecut.
În primul set al disputei, Tricolorul LMV s-a desprins la trei puncte, scor 10:7, respectiv 14:11, dar CSM Bucureşti a revenit, preluând conducerea prin patru puncte la rând, majorându-şi, apoi, ecartul, la 17:15. Cu o experienţă mai mare în rândul jucătorilor echipei ploieştene, aceasta a echilibrat scorul, iar de la 21:22 a reuşit trei puncte consecutive, impunându-se, ulterior, cu scorul de 25:23.
Actul secund a început mai bine pentru bucureşteni, care s-au distanţat la 5:1. Tricolorul LMV Ploieşti a revenit, egalând la 8, dar CSM a replicat, revenind în avantaj de două puncte, scor 10:8. Ploieştenii au egalat, din nou, la 11, după care s-au desprins, treptat, mai întâi la 16:14, după care la 22:16, adjudecându-şi setul cu 25:18.
În setul al treilea, Tricolorul LMV a preluat controlul din prima parte a actului, distanţându-se la 14:7, după şase puncte consecutive. Apoi, CSM Bucureşti a mai redus din diferenţă, dar niciodată la mai puţin de cinci puncte, iar, în cele din urmă, ploieştenii s-au impus cu 25:16, închizând meciul în minimum de seturi.
Pentru Tricolorul LMV Ploieşti urmează, în această seară, tot de la ora 16:00, confruntarea cu Volei Club Caransebeş.