Petre Apostol

În momentul de faţă, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti are cu doi jucători mai puţin la antrenamente, deoarece aceştia sunt componenţi ai loturilor naţionale din România, respectiv Ucraina, pregătindu-se de preliminariile pentru Campionatul European.
Aşa cum am anunţat deja, căpitanul echipei ploieştene, coordonatorul Cosmin Ghimeş, a fost cooptat în reprezentativa României condusă de antrenorul Dănuţ Pascu, el aflându-se în pregătire centralizată la Craiova, unde va avea loc primul turneu din runda a doua a calificărilor, în compania formaţiilor Cehiei, Macedoniei şi Estoniei.
De asemenea, şi unul dintre cei doi centri transferaţi din Ucraina în această vară de Tricolorul LMV, Kostiantyn Zhylinskyi, a fost selecţionat în reprezentativa ţării sale pentru preliminariile Europeanului din 2017. Jucătorul în vârstă de 33 de ani se află în cantonament cu echipa naţională a Ucrainei, condusă de antrenorul Vitaliy Stadnikov.
Ucraina face parte din grupa C a rundei a doua preliminare, urmând să se confrunte cu Grecia, Belgia şi Republica Moldova. Turneele sunt programate în Grecia (16-18 septembrie) şi în Belgia (22-25 septembrie), câştigătoarea grupei urmând să se califice direct la turneul final al Campionatului European, organizat în Polonia, în vreme ce a doua clasată va mai disputa un meci de baraj cu o altă formaţie situată pe poziţia secundă în celelalte cinci grupe.
Astfel, antrenorul Sergiu Stancu va mai avea o problemă de rezolvat înaintea startului Diviziei A1, aceea a introducerii în lot a celor doi internaţionali. Primul meci oficial al echipei Tricolorul LMV Ploieşti, care va evolua în Challenge Cup în acest sezon, este programat pe 8 octombrie, în faza I din Cupa României, cu învingătoarea turului preliminar, dintre Ştiinţa Bacău şi Dinamo Bucureşti.