Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România au anunţat că au depus cerere de miting pentru data de 15 septembrie în toate oraşele reşedinţă de judeţ. Protestul va începe simultan, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe, începând cu ora 9:00. Subliniind că se delimitează de orice formă de protest aşa-zis “spontan”, transportatorii au mai precizat că “în fiecare zi de luni a săptămânii, pe liniile de centură, pe drumurile de trafic greu, între orele 10,00-12,00, se va circula cu viteză redusă”. În acest context, transportatorii au mai menţionat că Guvernul are toate pârghiile care pot stinge conflictul creat între aceştia, ASF şi asigurători. “Premierul are la îndemână două soluţii de care poate uza, pentru rezolvarea crizei RCA şi stingerea conflictului creat de aceste multinaţionale cu transportatorii şi posesorii de auto din România, litigiu real, de altfel, aşa cum relevă şi ultimul raport al ASF, din data de 31.08.2016. Prima soluţie ar fi să facă uz de Legea 21/1996 art. 4 privind intervenţia Guvernului în împrejurări excepţionale. Întreaga industrie de transport din România trece printr-o astfel de perioadă cu totul excepţională şi dramatică, de prăbuşire, din cauza creşterii nejustificate a costurilor poliţei RCA, cu sprijinul ASF, iar a doua soluţie este proiectul de lege al RCA, aflat în dezbatere la Senatul României, în Comisia de Buget-Finaţe, care să fie adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru a intra imediat în aplicare. Din informaţiile noastre, Guvernul României are în intenţie aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea legii RCA şi înţelegem că s-au păstrat în conţinut şi propunerile făcute de patronate. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, conform celor discutate în data de 3 august, Executivul ar trebui să-şi declare public intenţiile, după ce a intrat în posesia ultimului raport al ASF”, au anunţat reprezentanţii COTAR.














