Centrul Infotrafic anunţă un accident grav în zona Sinaia. Trei răniţi au fos transportaţi la spital.
Accidentul s-a produs în jurul orei 5.30, în zona hanului Izvoru Rece de la intrarea în Sinaia, pe DN 1.
un autotren şi un autoturism, iar trei persoane au fost rănite şi transportate la spital, potrivit reprezentanţilor centrului Infotrafic.
Circulaţia rutieră pe DN1 a fost întreruptă pe ambele sensuri, la km 117+850 de metri, la intrarea în Sinaia dinspre Ploieşti (în zona hanului Izvoru Rece), iar în jurul orei 7.00 a fost reluată pe un fir. Sursa citată a precizat că se circulă cu dificultate din cauza coloanelor de maşini formate.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni frontale dintre un autotren și un autoturism, circulația rutieră pe DN1 este întreruptă pe ambele sensuri la km 117+850 de metri, la intrarea în orașul prahovean Sinaia dinspre Ploiești (în zona hanului Izvoru Rece).
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.