In cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Prahova, s-a hotărât ca și această instanță să susțină “Memorandumul privind Justiția”. De asemenea, în cadrul aceleiași adunări generale, s-a mai decis ca judecătorii instanței prahovene să se ralieze și demersurile asociaţiilor profesionale ale magistraţilor privind sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu unele nereguli din sistem.
În schimb, spre deosebire de judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești – care au decis ca începând de luni, 19 septembrie a.c., să poarte banderole albe în sălile de judecată – reprezentanții Tribunului Prahova precizează: “ În ceea ce priveşte iniţierea unei forme concrete de protest, s-a hotărât ca Adunarea Generală Judecătorilor să se întrunească, din nou, după data de 30.09.2016, în vederea adoptării unei decizii, în funcţie de rezultatul discuţiilor ce se vor derula între reprezentaţii puterii judecătoreşti şi cei ai puterii executive””.
Mai multe amanunte, in ziarul de maine.