In intervalul 16-22 septembrie se desfasoara SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂŢII, ce are drept scop declarat „curăţarea aerului şi, implicit, crearea unei Europe mai sănătoase şi mai fericite”. Sloganul din acest an al campaniei este „Mobilitate inteligentă.- Economie puternică”, iar tema o constituie „Mobilitatea inteligentă şi eficientă. O investiţie pentru Europa!”.
Aceasta campanie subliniaza faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, a poluării fonice, a accidentelor şi la reducerea numărului persoanelor obeze.
Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova si-au propus ca, in aceasta saptamana, sa se deplaseze la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport in comun, lasand acasa autoturismele personale; astfel, acestia vor contribui la reducerea poluarii urbane datorate traficului.
Uniunea Europeana a adoptat o serie de obiective ambiţioase de climă şi energie, necesar a fi atinse până în anul 2020. Acestea includ: reducerea cu 20 % emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea cu 20 % a eficienţei energetice, o cota de 20 % din consumul total de energie să fie energii regenerabile, conştientizarea publicului cu privire la necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului în mediul urban.
Saptamana Mobilititatii debuteaza cu un alt eveniment important privind protejarea mediului inconjurator. Este vorba de ziua de 16 septembrie- ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRATULUI DE OZON, zi ce marcheaza semnarea, în 1987, a Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon.
Ozonul are un rol hotarator in filtrarea luminii solare, acesta previne efectele negative ale radiațiilor ultraviolete care ajung la suprafața Pământului, protejand astfel viața pe planeta noastră. Eliminarea progresivă a utilizării substanțelor care diminuează stratul de ozon a ajutat la protejarea stratului de ozon pentru generațiile prezente și viitoare, dar a contribuit si la o noua abordare a problematicii schimbărilor climatice.
Tema „Zilei internationale a stratului de ozon” din acest an aduce in discutie unirea eforturilor tuturor tarilor in vederea protejarii stratului de ozon si a tinerii sub control a schimbarilor climatice.
Protocolul de la Montreal a contribuit în mod semnificativ la atenuarea efectelor schimbărilor climatice prin evitarea emisiilor de mai mult de 135 de miliarde de tone de dioxid de carbon echivalent în atmosferă doar prin eliminarea substanțelor care diminuează stratul ozon.