Marin Cilici, numărul 11 mondial, a reușit o victorie deosebit de importantă în fața lui Richard Gasquet (17 ATP), scor 6-3, 6-2, 7-5, în al patrulea meci al semifinalei din Cupa Davis, trimițând-o astfel pe Croația în marea finală. Este cea de-a doua finală a Croației în cea mai importantă competiție pe echipe din tenis, după finala câștigată în 2005.
Croația trecuse în avantaj tot prin ajutorul lui Marin Cilici, care, alături de Ivan Dodig, a reușit să-i învingă pe francezii Herbert și Mahut, perechea numărul unu mondial la dublu.
Cealaltă confruntare, cea dintre Marea Britanie și Argentina s-a decis în ultima partidă. Marea favorită era Marea Britanie, care juca pe teren propriu, la Glasgow, dar calculele au fost date peste cap de Juan Martin del Potro, care a reușit să-l învingă pe Andy Murray în 4 seturi. Scoțianul, însă, a trimis confruntarea în decisiv, după ce l-a învins în minimum de seturi pe Guido Pella (49 ATP), 6-3, 6-2, 6-3, iar anterior britanicii reduseseră din diferenţă, în urma victoriei din meciul de dublu.
Leonardo Mayer a adus Argentina în finala Cupei Davis, după ce l-a învins în meciul decisiv pe Daniel Evans, scor 4-6, 6-3, 6-2, 6-4. Mayer, locul 114 ATP, l-a înlocuit pe Juan Martin del Potro (64 ATP), care a acuzat oboseala ultimelor meciuri, în vreme ce Evans, locul 53 ATP, a jucat în locul lui Kyle Edmund (55 ATP), care pierduse meciul din prima zi.
Finala dintre Croaţia şi Argentina va avea loc în perioada 25-27 noiembrie, pe terenul europenilor, însă sud-americanii au câştigat toate cele trei confruntări directe de până acum.














