Ana-Maria Maxim

Chiar dacă anul școlar a început, în zeci de școli din județ nu s-au finalizat încă demersurile pentru încadrarea personalului didactic. La nivelul unităților de învățământ de stat, în săptămânile următoare vor fi organizate concursuri pentru 42 de catedre, cele mai multe fiind de informatică și fizică. Anul acesta, Inspectoratul Școlar Prahova a acordat profesorilor aproximativ 1.000 de posturi, dintre care mai puțin de 200 au fost titularizabile, astfel încât au existat și situații în care dascăli cu note de peste 8,00 la concursul de titularizare au rămas fără catedre. Pe de altă parte, aproape 200 de norme au fost atribuite profesorilor pensionari, cei mai în vârstă având 76 de ani!

În săptămânile următoare, vor avea loc concursuri la nivelul unităților de învățământ pentru 42 de catedre vacante, cele mai multe fiind de fizică și informatică, după cum ne-a precizat inspectorul școlar Tudor Iancu, de la Inspectoratul Școlar Prahova. Asta nu înseamnă că orele respective nu sunt acoperite.
Există profesori angajați în sistemul plății cu ora care predau acele cursuri, însă pentru ca aceștia să poată preda în școli, până la sfârșitul anului școlar, vor susține examene. Este vorba despre 19 profesori calificați (cu studii corespunzătoare posturilor), care predau cursuri în 35 de școli, și 23 de profesori necalificați, care predau în 31 de unități de învățământ. Concursurile vor fi organizate în școli din localități precum: Izvoarele, Bănești, Urlați, Scorțeni, Albești-Paleologu, Colceag, Băicoi,
Filipeștii de Pădure. În ceea ce-i privește pe profesorii necalificați, aceștia sunt, în mare parte, absolvenți ai unor facultăți, dar nu au studii corespunzătoare posturilor. De exemplu, o profesoară de română și engleză va susține concurs pentru un post de limba latină, o profesoară cu specializarea economia turismului și a comerțului dorește un post de educatoare, iar o absolventă de Artă Teatrală țintește un post de profesoară de muzică. Și în unitățile de învățământ particular au rămas 11 posturi vacante, pentru care vor fi organizate concursuri în perioada următoare. Toate concursurile ar urma să fie finalizate până la 1 octombrie.
Anul acesta au fost scoase la concurs 1.505 posturi complete și incomplete în sistemul de învățământ prahovean, dar numai 166 dintre acestea au fost titularizabile (pe perioadă nedeterminată). Unii dascăli care au pierdut șansa de a ocupa o catedră titularizabilă, pentru că, la disciplinele predate de ei, au existat foarte puține posturi sau chiar niciun post. La limba română, de exemplu, a existat un singur post, la Liceul din Sângeru, preluat de o profesoară cu nota 10 la titularizare, iar dascăli cu note de 8,80 și 8,31 nu au prins nicio catedră titularizabilă. La etapele de repartizare pe posturi a profesorilor cu note peste 5,00 la concursul de titularizare, solicitanții au avut atitudini diverse. Dacă unii au fost dispuși să preia orice post disponibil, alții au refuzat locurile vacante din școlile aflate în zonele amplasate la distanțe mari de domiciliile lor, precum cele din Fântânele, Vadu Săpat sau Bătrâni, iar reprezentanții Inspectoratului Şcolar au atribuit catedrele respective altor profesori.
În unele cazuri, pentru posturile din zonele mai izolate, salvarea a venit din partea pensionarilor. Aproape 200 de norme didactice au fost distribuite profesorilor pensionari care au vrut să își continue activitatea (norme pentru învățători, educatori, dar și ore de biologie, educație muzicală, chimie, fizică etc). Cei mai în vârstă dascăli pensionari din Prahova au 76 de ani ! Este vorba despre o profesoară pensionată în 1997 – care predă educație plastică, și un profesor de fizică, ambii foarte activi și dornici să împărtășească, în continuare, tinerilor, din cunoștințele și experiența lor de viață.