În prima etapă din Liga a III-a, „Boldeştina” a început cu stângul sezonul, pierzând la scor de neprezentare meciul de la Unirea Slobozia, o echipă solidă, care a profitat din plin de slăbiciunile prahovenilor exact la un capitol unde, de obicei, elevii lui Marian Ilie stăteau foarte bine – fazele fixe!
”Am primit primele două goluri în urma unor faze fixe, după ce, la 0-0, Ene a ratat o ocazie imensă, singur cu portarul advers. Apoi, după ce am luat gol, am jucat din ce în ce mai slab, în faţa unei echipe bune a seriei. Pot să spun că în afara mijlocaşilor centrali, Puchea şi Micu, plus Ene, care au încercat câte ceva, sunt nemulţumit de ce am jucat, din păcate jucătorii nou-veniţi, tinerii sub 19 ani, dând un randament slab. Ionescu – fundaşul central revenit după absenţa cauzată de pubalgie – nu a rezistat decât o repriză în teren, pe bancă nu am soluţii, astfel că am pierdut la un scor drastic” – avea să spună tehnicianul Marian Ilie după „duşul rece” de la Slobozia.
Petrolistul a evoluat în formula: Dinu – M. Tudor, D. Petre, Ionescu, Zamfir – Micu, Puchea – D. Iancu, Tudorie, C. Mihai – M. Ene, pe parcursul partidei intrând şi Fl. Cotolan şi Moise.