* Acneea rozacee reprezintă o afecţiune cronică de piele, care de multe ori cauzează coşuri mici şi roşeaţă pe faţă. De asemenea, poate determina leziuni și umflături la nivelul diferitelor părți ale corpului.

* Urticaria reprezintă o reacție a pielii care provoacă leziuni ce pot varia în dimensiune, de la pete mici, de ordinul milimetrilor, până la pete mari de câțiva centimetri în diametru. Ea poate fi declanșată de expunerea la anumite alimente, medicamente sau alte substanțe.

* Naşterea îşi pune amprenta negativ asupra memoriei pe termen scurt pentru cel puţin trei luni, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici de la Universităţile din Bradford şi din Leeds. Fluctuaţiile hormonale din timpul sarcinii influenţează o zonă din creier, numită hipocampus, responsabilă de orientarea în spaţiu şi, implicit, de memoria pe termen scurt. Specialiştii au observat că femeile însărcinate îşi amintesc în proporţie de doar 15 la sută unde şi-au lăsat, de exemplu, cheile sau în ce direcţii s-au deplasat de curând, comparativ cu celelalte participante la studiu. „Uitarea şi deficitul de atenţie sunt fenomene care pot să apară după naştere, însă nu persistă mult timp. Nu doar tulburările hormonale afectează memoria, ci şi stările frecvente de irascibilitate şi de anxietate”, explică Diane Farrar, coordonatorul studiului.